Niciun meleag al Europei nu a fost, poate, de-a lungul secolelor, aşa de cosmopolit precum Dobrogea… Un ţinut vânat de toate imperiile vremurilor, de marii vecini potenţi militar, un teritoriu-scenă a numeroase bătălii sângeroase, patrie a numeroase seminţii… Exoduri de populaţie, campanii impresionante, civilizaţii înfloritoare… pe toate le-a văzut acest tulburat ţinut dintre Dunăre şi Mare…Multe neamuri s-au aşezat de-a lungul timpului pe aceste locuri, căutând dezideratul utopic şi etern al omenirii, cel de linişte şi de prosperitate… Etnii de diverse religii, neamuri, unele cu origini misterioase, mai toate au venit să se aşeze pe locurile în care, în Evul Mediu, musulmanii turco-tătari şi valahii cei scoborâtori din geţi erau aici majoritari… Printre aceste neamuri s-au numărat şi iurucii. Există astăzi încă în România oameni al căror nume de familie este Iuruc, dar ei nu mai păstrează probabil nici amintirea, nici identitatea seminţiei de la care le vine numele… Să vorbim însă doar de iurucii Dobrogei medievale…Au fost colonizaţi aici de către Imperiul Otoman în cea de a doua jumătate a secolului XVI, prezenţa lor având deopotrivă motive militare şi economice. Erau fii ai marelui trib semi-nomad originar din partea muntoasă a Anatoliei (unde mai există şi astăzi). Imperiul Otoman i-a folosit de-a lungul secolelor pentru a popula diverse zone ale imperiului, ei fiind întâlniţi şi în Tracia, Macedonia sau Bosnia, fie mutaţi obigatoriu, fie rămaşi în urma transhumanţei… Erau păstori dar şi viteji războinici…Numele de iuruc le vine de la numele pe care şi-l atribuiau, yurumek şi care înseamnă a hoinării sau a peregrina…(n.a. adesea apar şi sub forma de yoruk turcmen – turcmenii, turco-manii hoinari). Aceşti hoinari ai Europei Balcanice au fost împroprietăriţi în Dobrogea veacului XVI şi au întemeiat aşezări ori s-au stabilit în localităţi deja existente, majoritar musulmane… Dovadă în acest sens stau defterele otomane (defter – registru imperial otoman de taxe şi de identificare a proprietăţilor) care menţionează că ei s-au stabilit în kazalele ţinutului (provincia era împărţită în mai multe zone administrative, fiecare dintre ele fiind numită kaza). Erau câteva mii şi ştim de exemplu că în 1573 iuruci se găseau în nu mai puţin de 106 sate, 28 dintre acestea regăsindu-se în kazaua Tekfurgolu (Techirghiol – Kara Su, potrivit istoricului Adrian Ilie). Celelalte kazale ale Dobrogei medievale în care se aşezaserî iurucii erau Bazargic, Silistra, Balcic, Mangalia, Harşova, Babadag, Măcin, Isaccea sau Tulcea… Un deceniu mai târziu (defterul din 1584) ei se regăseau în 199 de sate ale provinciei… Miile de iuruci veniţi din Anatolia au locuit câteva sute de ani în Dobrogea noastră… Mulţi autori români îi menţionează chiar şi în a doua jumătate a secolului XIX… Mulţi dintre ei au plecat după integrarea Dobrogei la Regatul României… Alţii au rămas alături de ceilalţi musulmani pe aceste meleaguri, pentru a continua povestea ţinutului nostru multi-etnic…
Bibliografie – Adrian Ilie, Monografia istorică Valea Kara-Su;
foto – jasper francis cropsey – the return home, sursa – paintingforsale.com
[codepeople-post-map]
