Numele ne este tuturor bine cunoscut, dar despre acest popor al cerchezilor, care a locuit ani buni pe meleagurile Dobrogei, ştim de fapt, foarte puţine lucruri. Astăzi, de pe urma lor ne-au mai rămas doar denumirile a două sate, Slava Cercheză (azi locuită de lipoveni) şi Cerchezu, localităţi în care nu mai există însă de mai bine de un secol niciun reprezentant al acestei etnii. Şi mai avem ceva de pe urma lor… Poveştile aventurii lor dobrogene… Istoria cerchezilor dobrogeni se spune că a început încă din secolele XVII-XVIII, când mici grupuri ale acestei naţii originare din Caucaz s-au stabilit răzleţ pe pământurile dintre Dunăre şi Mare. Exodul lor oficial este însă consemnat în perioada 1862-1863, când prigoniţi de ruşii creştini au cerut ajutor fraţilor musulmani din Imperiul Otoman. Li s-a permis să emigreze în provinciile imperiului şi 400.000 s-au refugiat în diverse zone. În Dobrogea s-au aşezat cam 10.000, poate chiar mai mulţi, formând comunităţi compacte în sate apropiate de păduri, precum Armutlia, Ortachioi, Canlî-Bugeac, Acadîn, Başchioi şi bine-înţeles, în cele două localităţi sus-menţionate, pe care ei însuşi le-au ctitorit (n.r.Slava Cercheză era o comunitate de 500 de familii de etnici!). Războinicii cerchezi au primit numeroase beneficii din partea otomanilor, fiind scutiţi de dijma în natură timp de şapte ani, ceea ce a dus la înstărirea comunităţii. Imperiul Otoman, din ce în ce mai slăbit, îi ţinea greu în frâu, fiind obligat să le accepte diverse solicitări. Războiul ruso-turc din 1877-1878 (Războiul de Independenţă pentru noi) a atras Dobrogea într-un conflict sângeros. Cerchezii musulmani începuseră încă din 1876 să atace comunităţile bulgarilor creştini, aliaţii eternului duşman Rusia. La început, românii erau lăsaţi în pace, dar odată declanşat războiul, nici aceştia nu au mai avut parte de linişte. Cete numeroase de războinici caucazieni (aliaţi ai otomanilor) cutreierau drumurile Dobrogei, atacând şi jefuind caravane de provizii, profanând biserici şi incendiind localităţi. Satele deveniseră pustii iar creştinii să trăgeau la adăpostul oraşelor. În iunie 1877, cerchezii intră însă şi în Tulcea, unde vor să distrugă mai multe case ale “necredincioşilor”, cum era cea a lui Dumitrache bulgarul. Un român respectat de otomani şi implicit de cerchezi, comerciantul Petrescu a reuşit să salveze de la jaf şi incendiere multe dintre casele creştinilor din Tulcea, reuşind să îi convingă pe cerchezi să îşi amâne acţiunile de distrugere. Desfăşurarea războiului şi retragerea otomanilor din Dobrogea aduce implicit şi plecarea spre Balcani a comunităţilor de cerchezi de la noi. Mulţi ar fi vrut poate să rămână, dar marile puteri reunite în Congresul de la Berlin (iunie –iulie 1878) au decis că “pentru liniştea locuitorilor creştini”, se interzice stabilirea cerchezilor în provinciile rupte din Imperiul Otoman. Aşa s-a sfârşit scurta lor aventură dobrogeană şi astăzi cerchezii Dobrogei sunt doar încă o altă poveste de demult…
Sursă bibliografie – Brutus Cotov (Tulcea), Analele Dobrogei 1921, serie veche
Sursă foto – mistereledunarii.wordpress.com (Cerchezi din Dobrogea şi un oficial otoman)
[codepeople-post-map]
