Istoricul roman Iordanes a fost cel care a comis la un moment dat o gravă eroare într-una dintre operele sale “De origine actibusque getarum” (!), confundându-i pe goţii de origine nordică cu geţii noştri străbuni. De la această greşeală pornim şi noi, încercând să stabilim cine a fost de fapt, Ulfila, cunoscut ca episcopul creştin care i-a convertit la arianism pe goţii şi vizigoţii ajunşi în Moesia Inferior (actuala Dobrogea) şi în Dacia. Este posibil ca acest Ulfila să fi fost de fapt un get? Concluziile le poate trage fiecare, după bunul plac, noi însă avem datoria de a prezenta strict faptele cunoscute. Wulfila (Ulfila) a fost tradus ca “Micul Lup”, dar adepţii apartenenţei sale getice vorbesc şi de varianta Vulfilia  (Vulpe). Se ştie că s-a născut în Sudul Europei în anul 310, că (potrivit lui Iordanes!) era pe jumătate got şi pe jumătate grec din Capadocia şi că a murit în anul 385. A scris o aşa-zisă Biblie pentru goţi, dar multă lume spune că această Carte Sfântă nu conţine aproape deloc cuvinte germanice, ci este mai degrabă un amestec de greacă, latină şi o altă limbă a cărei origine nu a fost clar definită. Uns episcop în anul 341, Ulfila arianul a propovăduit peste 30 de ani, atât în actuala Dobrogea cât şi pe teritoriul modernei Bulgaria. În secolele III – IV, Scytia Minor (Moesia Inferior) şi Dacia se confruntă cu migraţia goţilor.  Ei devin Federaţi ai Imperiului Roman şi primesc şi în Dobrogea pământ şi dreptul de a se aşeza în anumite zone, sub condiţia de a apăra provincia împotriva altor migratori. Sunt creştinaţi chiar de către Ulfila, devenind însă adepţi ai învăţăturii lui Arie (Arius), credinţă neacceptată însă de Biserică (considerată eretică), nici în Sinodul Ecumenic de la Niceea (325), şi nici mai târziu în Sinodul de la Tyr (381). A fost Ulfila un episcop autohton al Dobrogei antice?  I-a convertit el la creştinismul arian şi pe unii dintre geţi dintre Dunăre şi Mare? Acestea sunt întrebări la care probabil nu vom afla niciodată răspunsuri clare. Să nu uităm că arianismul era foarte dezvoltat la sfârşitul veacului IV, atunci când însuşi împăratul Romei, Flavius Valens (364-378) încerca să impună secta (fără succes) creştinilor din cetatea Tomis, păstorită atunci de episcopul Bretanion. Erezia ariană care considera că Isus Cristos nu are caracter divin a intrat în declin pe la sfârşitul secolului V, principalii săi adepţi, ostrogoţii, vizigoţii şi vandalii nefiind acceptaţi de restul bisericii drept credincioşi ai Bisericii Clasice.