În urmă cu două milenii, străbunii noştri geţi şi daci, ce vieţuiau de-o parte şi de alta a malurilor dunărene, se închinau unei divinităţi cu aură misterioasă, un zeu preluat apoi şi de veteranii romani aşezaţi în zonă, care i-au adăugat noi atribute. Este Cavalerul Trac, practic un semi-zeu, întrucât era considerat ca fiind muritor, şi al cărui cult era extrem de popular şi în zona noastră pontică, unde era adorat de autohtoni. Este atestat din veacurile II –III d.H, în accepţiunea cunoscută azi, dar originile sale sunt, se pare, mult mai vechi, imaginea eroului – călăreţ fiind divinizată încă din secolele III-II î.H (ex – reprezentările din Tezaurul de la Agighiol). Grecii îi spuneau Theos Heros, Stăpânul, Căpetenia, în timp ce romanii îl numeau Deus Heron. Cavalerul Trac este însă un zeu tracic prin definiţie, fiind extrem de răspândit în Balcani şi mai ales în Dacia şi Scytia Minor, zone unde s-au găsit peste 200 de reprezentări ale sale (fie în bătălie, fie la vânătoare, fie la pas, dar mereu călare). Era o divinitate a dreptăţii, a binelui care învinge răul şi întunericul (n.r. reprezentate de animalele sălbatice pe care le vânează în imaginile cinegetice). Înarmat cu o lance, Eroul Cavaler sau Eroul Vânător se regăseşte pe numeroase piese descoperite în Dobrogea, având diverse atribute şi nume, precum Heros Manimazos (la Tomis), Heros Dosaenos, Invictus (Nebiruitul), Aeternus (Veşnicul), Stăpânul Morţilor sau Întemeietorul. El apare uneori însoţit de Marea Zeiţă (posibil Cybele) şi este adeseori paşnic, fiind reprezentat şi fără armă, ci doar ţinând în mâini vase rituale. Unii l-au legat de Zamolxis, alţii de Dionisos(imagini cu viţă de vie sau vegetaţie), iar adorarea sa a condus la crearea Ordinului Cavalerilor Danubieni. O teorie inedită şi evident, controversată, este aceea că iconografii creştini din primele secole ale mileniului I s-ar fi folosit de imaginea sa, pentru a-l zugrăvi pe Sfântul Gheorghe, Omorâtorul de Balaur. Cert este însă faptul că în veacurile II – III, Cavalerul Trac era extrem de adorat în Dacia (zona de câmpie dunăreană mai ales) şi în Moesia Inferior (Dobrogea noastră). Odată cu instaurarea creştinismului (sec IV), credinţă care devine religie de stat în Imperiul Roman, cultul Cavalerului Trac este condamnat la dispariţie, alături de alte divinităţi aşa-zis păgâne.
Sursă foto – wikipedia.org – “Cavalerul trac”, descoperire Histria
Surse bibliografie – Iuliana Buruiană “Consideraţii privind problematica cavalerului trac”, Z Covacef “ Aspect inedit de manifestare al cultului cavalerului trac” (Pontica 11), Sorin Nemeti – “Zei cavaleri în spaţiul nord-balcanic “
[codepeople-post-map]
