„Oraşul meu din mozaic“ este un proiect dedicat oraşului Constanţa şi locuitorilor săi, unii care participă activ, alţii care se vor bucura pe termen lung şi foarte lung de produsele muncii celor implicaţi activ. Astfel, în proiectul nostru se întâlneşte istoria milenară a oraşului şi prezentul său tânăr şi dinamic. Şi, pentru că unul dintre atributele specifice ale Constanţei este chiar îngemănarea trecutului cu prezentul, ne-am gândit să valorizăm din perspectivă socială şi artistică această importantă mărturie a trecutului nostru îndepărtat: mozaicul.

Mai mult decât atât, atunci când spui mozaic, toată lumea se gândeşte la Edificiul Roman cu mozaic şi, de aceea, am avut curajul de a propune extinderea în cel mai public spaţiu (trecerile de pietoni) a acestei valori inestimabile a Constanţei şi reinterpretarea ei din perspectiva tinerilor.

Mai precis, în proiect vor fi realizate 21 de lucrări de mozaic, care vor dimensiona 10 treceri de pietoni din oraşul Constanţa, înfrumuseţând astfel o parte dintre cele mai circulate bulevarde ale oraşului şi spărgând monotonia cromatică. Aşteptarea la trecerea de pietoni „până se face verde” sau încetinesc maşinile devine astfel un alt tip de experienţă decât cel obişnuit şi se va transforma într-un moment de contemplare, admiraţie şi introspecţie. Cu siguranţă acest moment de rupere a cotidianului va aduce un zâmbet pe buzele constănţenilor şi turiştilor, căci o privelişte a unui oraş frumos dă o stare de bine locuitorilor săi.

Mai mult decât atât, aceşti locuitori sunt puternic implicaţi, dat fiind faptul că ei înşişi au contribuit la realizarea lucrărilor de mozaic şi ne referim aici la tineri, care vor înţelege mai bine conexiunea cu mediul înconjurător pe unde trec în fiecare zi, fără să ştie sau să fie atenţi poate, ce înseamnă să faci ceva pentru comunitate, să aduci un plus valoare zonei în care locuieşti şi să te semnezi pe o operă de artă.

Iar această implicare este foarte concretă. Tinerii, care s-au înscris ca voluntari şi au fost selectaţi, vor participa, timp de trei săptămâni, la Masterclass-ul „Ucenicul mozaicar”, unde vor fi introduşi în tainele creării şi montării de mozaic. Fiecare lucrare la care ei vor contribui va purta semnătura lor, pe o plăcuţă arsă special în acest scop.

Lucrările de artă, 21 la număr, sunt concepte şi realizări profund originale, care vor avea un impact plurivalent asupra oraşului, la toate nivelurile: estetic, urban, social, economic, cultural, artistic, etc.

Proiectul „Oraşul meu din mozaic“ este organizat de Fundaţia Metamorphosis a Universităţii „Ovidius” din Constanţa şi are o valoare de 120.000 de lei, fiind finanţat de Primăria Municipiului Constanţa.

„Oraşul meu din mozaic“ se desfăşoară în perioada 20 august – 20 septembrie 2019, la sediul Facultăţii de Arte (bd. Mamaia nr. 124) şi în cele zece locaţii alese, treceri de pietoni amplasate în zone importante ale oraşului, după cum urmează:

1. intersecţia bd. Ferdinand cu str. Răscoalei 1907 – 1
2. intersecţia Traian cu bd. Tomis – 2
3. intersecţia bd. Ferdinand cu bd. Tomis (Miga) – 2
4. bd. Mamaia – Universitatea „Ovidius” din Constanţa – 1
5. intersecţia bd. Mamaia cu str. Soveja (Delfinariu) – 2
6. intersecţia str. Pandurului cu Şos. Mangaliei – 1
7. Intersecţia bd. Aurel Vlaicu şi str. Caraiman – 1.

Folosim cookie-uri pentru analiza traficului pe pagini și produse și menținerea setărilor. (ex: Funcția "Ține-mă minte" sau setări legate de GDPR).

Salvat!
Setări confidențialitate


  • wordpress_gdpr_cookies_allowed
  • wordpress_gdpr_cookies_declined
  • PHPSESSID

Refuz toate
Accept toate