Povestea noastră de azi începe, în mod suprinzător, în Franţa… mai exact, în regiunea Limousin, undeva în centrul ţării. Acolo, la Tulle, pe malul frumosului lac Saint Priest de Gimel s-a născut în 1818 Alexis, viconte de Valon. De foarte tânăr a fost atras de istorie şi geografie, fiind un împătimit al călătoriilor şi al studiului pe teren. În 1843, pe când avea doar 25 de ani, Alexis de Valon pleacă în călătoria vieţii lui. Vizitează Italia, Grecia, Bulgaria şi ajunge şi în Dobrogea noastră, în acea vreme aflată sub ocupaţie otomană… Vicontele ajunge într-o zi într-un sat cu câteva case, aflat “într-o vale îngustă, cu mlaştini şi păpuriş, aceasta fiind tot ce a rămas din vestitul canal al lui Traian”. Tânărul nobil va scrie ulterior că acel sat se numeşte Keustelli…
Sunt primele informaţii clare, legate de aşezarea pe care astăzi o ştim sub numele de Castelu. Cercetările ulterioare au scos la iveală faptul că în vremea lui Valon, vreo 30 de familii de tătari crimeeni s-au stabilit în zona Castelu, întemeind un sat numit la un moment dat Borlak sau Barlak. Acest Borlak nu a rezistat însă timpului… A supravieţuit numele de Castelu, sub diverse forme – Chiostel şi Keustelli fiind cele mai folosite… Unii spun că acest Chiostel ar fi însemnat împiedicat şi că ar fi avut la origine o poveste a întemeierii, acum uitată… Alţii cred că tătarii crimeeni i-ar fi spus satului lor Chis –Tel (Spin)… Nimeni nu poate spune care este adevărul… Astăzi, mulţi dobrogeni ţi-ar răspunde că probabil în zona Castelu o fi existat pe vremuri vreun conac al vreunui turc bogat şi că de acolo i-o fi venit şi numele comunei…
Să continuăm însă cu povestea celui ce ne-a adus această controversă… După ce petrece câteva ore la Chiostel, De Valon pleacă la Cernavoda (Bogazchioi). Acolo, în port, francezul cunoaşte un veneţian îmbrăcat în haine turceşti şi care se ocupa cu un comerţ mai puţin obişnuit… Italianul era arendaş al multor bălţi din zona Văii Kara-Su şi făcea afaceri…cu lipitori. Făcuse o adevărată avere vânzând în Italia, Franţa şi Anglia, lipitori din Dobrogea otomană. Acestea erau folosite masiv în acea perioadă, în medicină, existând convingerea că aplicarea de lipitori pe corp, în diverse boli, este o terapie foarte bună (se scotea astfel “sângele rău şi negru”). Alexis de Valon l-a lăsat pe veneţian cu lipitorile sale şi a plecat şi din Dobrogea… S-a întors acasă şi a publicat în 1846 cartea “Un an în Levant”. După un an s-a căsătorit cu Cecile Delesert iar viaţa sa părea perfectă… În 1851, vicontele Alexis de Valon s-a înecat în condiţii neelucidate în lacul Saint Priest, chiar în apropierea casei sale… Avea doar 33 de ani… Peste câteva luni intenţiona să plece din nou în Levant, pentru a afla mai multe despre locurile acelea frumoase, printre care se număra şi Dobrogea noastră…
Bibliografie – Alexis de Valon – biografie şi “Un an în Levant”, MD Ionescu – Dobrogea în pragul secolului XX, Adrian Ilie – Valea Kara-Su, monografie istorică, Calatori straini in Tarile Romane
Sursa foto + Constantin Artachino, peisaj dobrogean
[codepeople-post-map]
