Am ajuns în comuna Poarta Albă şi ne-am întors în timp cu peste un secol şi jumătate. Suntem în mijlocul unei comunităţi tătare extrem de numeroase… Satul se numeşte acum Alakapî, care se traduce prin Uşa lui Dumnezeu, Arcada sau Bolta (n.a. ultimele două variante se regăsesc în dicţionarul tătar-crimeean – român 2011 întocmit de Murat Taner). Alakapî este centrul unui teritoriu tătăresc semi-autonom, creat cu acordul Înaltei Porţi şi dat spre conducere lui Mârza Han (Bey). Tătar de origine, destoinicul Mârza a ajuns în Dobrogea centrală după ce a fost “vali” de Silistra Rusciuk, sub numele de Said Mârza Paşa. A primit dreptul de a stăpâni ţinutul tătăresc de la protectorul său Mahmud II (1808 – 1839), căruia legenda spune că i-ar fi salvat odată viaţa, în timpul unei bătălii cu ruşii ţarişti. Marza Khan este acum stăpânul unei întinse zone din sudul Văii Kara-Su şi unde tătari de origine crimeeană trăiesc de sute de ani. Despre Alakapî, aşezarea tătarilor a scris pentru prima dată poetul şi calvinistul polonez Erasm Otwinowski, ajuns pe aceste locuri în anul 1557. Românii, tătarii şi turcii au trăit mereu în bună pace dar treptat, din secolul XVIII, zona Alakapî a devenit un ţinut tătăresc. Este anul 1855 iar de ceva timp în acest ţinut se aşează continuu zeci şi sute de familii tătăreşti, alungate de persecuţiile ruseşti şi mai apoi de Războiul Crimeii. Vin la chemarea lui Mârza Bey, care i-a promis sultanului Abdul Medgid (fiul fostului său protector) că va popula şi administra corect zona… Mulţi dintre românii vechi au plecat spre Dunăre şi dincolo de ea pentru că le este astfel mai uşor să se ferească de vitregiile şi nedreptăţile războiului… Dar Mârza Bey, deşi şi-a făcut propria “ţară” ştie că este nevoie şi de valahi pe un tărâm istoric al valahilor…Îl convinge pe Abdul Medgid să le acorde drepturi şi scutiri de taxe păstorilor mocani, care încep să se aşeze în Valea Karasu… La Alakapî domneşte însă legea tătarilor şi foarte rar slujbaşii Porţii îndrăznesc să se bage în treburile acestui ţinut. Mârza Khan îşi respectă promisiunile: de fiecare dată când este chemat de sultan porneşte la luptă contra ruşilor, în fruntea propriei sale mici armate… Este în continuare un om rafinat dar modest, acelaşi pe care cărturarul Ion Ionescu de la Brad l-a cunoscut într-o vară toridă a anului 1850, la umbra bine-cuvântată a ceadârului (cortului) său… Mârza şi-a permis doar un ceaflik (o moşie) la Mahmut Cuiusu (Izvorul Mare), aşezare numită astfel tot în cinstea regretatului său protector Mahmud II… Alakapî şi celelalte aşezări tătăreşti înfloresc sub conducerea Khanului… El ridică un pod pentru a uşura comerţul şi pentru a permite venirea altor români… Sunt timpuri bune pentru toţi dobrogenii, fie ei valahi sau musulmani… dar vremurile bune trec din păcate adesea repede… Mârza îmbătrâneşte, braţul său betegit în bătălie este doar un prim semn al neputinţei… Un timp îşi revine, după ce se îmbăiază în apele miraculosului Lac Vărgat Techirghiol… Vremea lui a apus însă şi Mârza Khan trece în nefiinţă… Un timp “statul” tătarilor mai funcţionează autonom… Întorşi în veacul XXI şi consultând operele istoricilor, aflăm că o vreme acest ţinut aproape independent a mai existat un timp dar apoi Imperiul Otoman a desfiinţat autonomia sa şi a preluat total controlul asupra ţinutului… După 1878, multe dintre familiile de tătari din zonă au părăsit Dobrogea, dar multe au rămas… Astăzi nu mai vorbim despre un ţinut tătăresc în Dobrogea centrală… Avem aici tătari, turci şi români majoritari, dar toţi vorbesc aceeaşi limbă nescrisă a Dobrogei, cu amestecul său minunat de cuvinte… Mârza Khan şi tătarii ţinutului său au lăsat în urma lor poveşti frumoase de viaţă, de arme şi de muncă grea, poveşti ce nu fac altceva decât să îmbogăţească istoria acestui ţinut… Alakapî este astăzi aşezarea modernă Poarta Albă dar nu avem voie să uităm de “Uşa lui Dumnezeu” şi să ne întrebăm de unde îi vine numele… Poate vom găsi o altă poveste….
Bibliografie – Tudor Mateescu – Ciflicurile din Dobrogea (Revista Peuce serie veche 1973-1975); Adrian Ilie – Monografia istorică – Valea Kara-Su, Analele Dobrogei serie veche (1920-1938); Dr.Florin Stan – Tătarii, Ion Ionescu de la Brad
sursa foto – adevarul.ro, foto Anatole Magrin, album Dan Arhire / Tătar dobrogean
[codepeople-post-map]
