Sarcofagul decoperit la Biserica Sf. Nicolae din Antalya ar putea fi cavoul Sfântului Nicolae

Arheologii au anunțat descoperirea unui sarcofag lângă locul inițial de înmormântare a Sfântului Nicolae,  la Biserica Sfântul Nicolae, situată în provincia Antalya din Turcia.

Sfântului Nicolae, ierarhul creștin timpuriu de origine greacă din orașul maritim Myra (astăzi Kocademre), i-au fost atribuite multe minuni săvârșite și este cunoscut pentru practica sa generoasă de a dărui daruri, care a dat naștere conceptului tradițional de Moș Crăciun și Sinterklaas.

La secole după moartea sa, împăratul bizantin, Teodosie al II-lea, a ordonat construirea Bisericii Sf. Nicolae peste locul unde Sfântul Nicolae slujise ca episcop. Trupul său a fost exhumat și reîngropat în biserică.

În secolul al XI-lea d.Hr., rămășițele sale au fost transferate și consacrate ca relicve sacre în Basilica di San Nicola din Bari, sudul Italiei.

În timpul primei cruciade, marinarii venețieni au recuperat majoritatea rămășițelor sale și le-au transportat la Veneția, unde au fost depuse în racla prezentă în bazilica mănăstirii San Nicolò al Lido.

În 1953, o inspecție a fragmentelor osoase din Bari și Veneția a stabilit că acestea provin de la același individ, nefiind însă demonstrată  autenticitatea prin care s-ar fi stabilit că aparțineau Sfântului Nicolae.

Săpăturile recente ale anexei cu două etaje a Bisericii Sfântul Nicolae au scos la iveală un sarcofag de calcar care măsoară aproximativ 2 metri lungime. Sarcofagul a fost parțial îngropat la o adâncime de 1,5 până la 2 metri și are un capac ridicat cu un acoperiș înclinat.

Potrivit arheologilor, sursele istorice și apropierea sarcofagului de biserică conferă pondere teoriei că acesta ar putea fi mormântul original al Sfântului Nicolae.

Sursă: Heritage Daily

Folosim cookie-uri pentru analiza traficului pe pagini și produse și menținerea setărilor. (ex: Funcția "Ține-mă minte" sau setări legate de GDPR).

Salvat!
Setări confidențialitate


  • wordpress_gdpr_cookies_allowed
  • wordpress_gdpr_cookies_declined
  • PHPSESSID

Refuz toate
Accept toate