În urmă cu 99 de ani, pe 18 iunie 1925, România a făcut un pas semnificativ în protecția drepturilor muncitorilor prin promulgarea Legii pentru reglementarea repausului duminical și a sărbătorilor legale. Această lege a impus angajatorilor obligația de a oferi, pe lângă repausul duminical, 11 zile suplimentare de repaus pentru sărbătorile legale, inclusiv cele religioase și Ziua Muncii de 1 Mai. Pentru sectoarele cu activitate continuă, legea prevedea acordarea unui repaus echivalent în alte zile ale săptămânii.
Esența Legii
Articolul 1 al legii specifică clar că toate stabilimentele industriale și comerciale, indiferent de natura lor, trebuie să acorde angajaților un repaus continuu de 24 de ore în fiecare duminică. În această perioadă, întreprinderile erau obligate să își închidă porțile. Excepțiile erau limitate, cea mai notabilă fiind pentru tipografiile de ziare, unde repausul începea la ora 10 dimineața în loc de 6 dimineața.
Articolul 2 extinde obligația de repaus, menționând că, pe lângă duminici, angajatorii trebuie să ofere angajaților un repaus de 24 de ore în zilele decretate ca sărbători legale. În aceste zile, stabilimentele erau de asemenea închise.
Articolul 3 prevede posibilitatea acordării de repausuri suplimentare pentru angajații de alte confesiuni, în conformitate cu sărbătorile religioase importante recunoscute de stat. Totuși, legea nu permitea convențiilor colective sau particulare să deroge de la prevederile stabilite în articolele 1 și 2.
Impactul Legii
Adoptarea acestei legi a reprezentat un moment crucial în consolidarea drepturilor muncitorilor din România. Prin garantarea unui repaus săptămânal și a unor zile libere suplimentare, legea a contribuit la îmbunătățirea condițiilor de muncă și la echilibrul dintre viața profesională și cea personală. Totodată, recunoașterea sărbătorilor religioase și laice ca zile de repaus a demonstrat respectul pentru diversitatea culturală și religioasă a muncitorilor.
La aproape un secol de la adoptarea sa, Legea pentru reglementarea repausului duminical și a sărbătorilor legale rămâne un reper important în istoria legislației muncii din România. Ea reflectă eforturile timpurii de a proteja drepturile muncitorilor și de a asigura un mediu de muncă mai echitabil și mai uman.