Pe 1 aprilie 1941 s-a produs Masacrul de la Fântâna-Albă, unul dintre cele mai mari tragedii pe care le-a cunoscut istoria României
Evenimentul s-a petrecut la Fântâna Albă, la granița dintre România și Ucraina, acolo unde aproximativ 2-3000 de români, locuitori ai satelor de pe valea Siretului, au încercat să se refugieze din Uniunea Sovietică în România la 1 aprilie 1941, dar au fost seceraţi de grănicerii sovietici.
În urma pactului Ribbentrop – Molotov, România a fost obligată să-i cedeze Uniunii Sovietice, un teritoriu pe care se aflau 3 milioane de locuitori, consecinţă a ultimatumului primit în iunie 1940, când trupele din Armata Roşie şi NKVD au ocupat nordul Bucovinei.
Familiile românești, luate prin surprindere, au încercat să treacă graniţa înapoi în România, acolo unde îşi lăsaseră agoniseala de-o viaţă, rudele şi casele. Potrivit rapoartelor oficiale sovietice, 471 de persoane au trecut graniţa ilegal din zonele Hliboca, Herţa, Putila şi Storojineţ, într-o zonă patrulată de grănicierii sovietici. După primul an de ocupaţie sovietică, datele oficiale din Ucraina arătau că un număr de peste 7.000 de oameni s-au refugiat în România.
Autorităţile sovietice au întocmit liste cu familiile care aveau rude în România, i-au declarat “trădători de ţară” şi i-au deportat la muncă forţată în Siberia şi Kazahstan.
SURSA: Historia.ro