În anii 90, una dintre plajele preferate ale tinerilor din Constanţa era cea “de la Castel”, din Mamaia, acolo unde minunatele băi în apele Mării se făceau la doar câţiva zeci de paşi de edificiul impresionant ce dăduse numele plajei. Mulţi dintre noi, tinerii ce mergeam pe atunci la Castel, nu ne gândeam în acele timpuri să aflăm mai multe despre istoria acelei construcţii. Seara, înainte de startul vreunui festival al berii, nu puteai însă să nu îi admiri silueta maiestuoasă ce ascundea adesea soarele pregătit să apună. Cu timpul am aflat mai multe despre povestea acestui Castel, iar de curând am descoperit date extrem de interesante într-o carte de excepţie, “Poveştile Mamaiei”, de Maria Comăniţă Cica. Acest Castel, devenit astăzi o locaţie estivală exclusivistă era în urmă cu aproape un secol Palatul Regal pe care monarhii României se hotărâseră să îl ridice în Mamaia. În prima jumătate a anilor 20, Casa Regală nu mai avea niciun Palat pe litoral, după ce reşedinţa din Constanţa (astăzi Tribunalul) fusese dat de Primărie Curţii de Apel (n.r. nu punem la socoteală Cuibul Reginei – Pavilionul Regal). Pentru a se revanşa, edilii Tomisului au oferit Casei Regale un teren de 30.000 de mp în Mamaia, pentru ridicarea unei reşedinţe estivale. Castelul a fost ridicat între 1924 şi 1927, de către arhitectul italian Mario Stoppa, care a primit un onorariu de 4% din valoarea totală a lucrărilor. Era destinat în primul rând reginei Maria (soţia lui Ferdinand), iremediabil îndrăgostită de mare (născută în Anglia şi crescută în Malta). În “Povestea vieţii mele”, regina Maria scria despre plaja Mamaia: “mari întinderi de nisip, o plajă atât de lungă încât sfârşitul i se pierde în depărtare, cu scoici trandafirii ca nişte petale de flori aruncate de zâne, băi de mare…. foşnetul şoptit al valurilor ce se sparg rând pe rând domol, pe mal lăsând fiecare o fâşie de spumă albă ca zăpada”. Legenda spune că în aceaşi perioadă, lângă castel şi-a construit vila şi Barbu Ştirbei, cel cu care regina Maria ar fi avut o legătură de amor. Ce este însă cert este faptul că regina Maria nu a stat niciodată la Castel, între timp ea a descoperit marea sa iubire, Balcikul. Din 1927, Palatul Regal din Mamaia a aparţinut reginei Elena, apoi din 1930 soţului acesteia, Carol al II-lea. Fiul celor doi, regele Mihai I şi-a petrecut multe vacanţe la Mamaia, între 1927 şi 1932, în special în luna august, când familia regală a României venea la Constanţa pentru a asista la Serbările Mării (Marinei). În 1932, regele Carol II a vândut Palatul şi terenul aferent Flotilei Aerului (Ministerul Aviaţiei), care şi-a stabilit aici comandamentul. Să ne întoarcem însă la edificiu: arhitectură balcanică, având inclusiv un minaret în stil musulman, Castelul impresionează şi astăzi. La subsol avea 16 camere, baie, spălătorie, cafegerie şi garaj, la parter 12 camere, bufet, garderobă, 3 terase, 8 băi şi wc-uri iar la mansardă 7 camere şi o baie. După dispariţia Monarhiei, Palatul a avut diverse funcţii dar a rămas mereu o construcţie emblematică a staţiunii Mamaia, care poate fi admirată şi astăzi şi care îşi are poveştile sale, gata să fie descoperite…
Sursă bibliografie – Maria Comăniţă Cica – “Poveştile Mamaiei”, Doina Păuleanu, constanţadjc.ro (date tehnice), “Viaţa regelui Mihai. Jurnal biografic”
Sursă foto – flickr.com – Palatul Regal Mamaia, vedere aeriană, imagine de epocă
[codepeople-post-map]