Una dintre cele mai sângeroase bătălii purtate în antichitate pe meleagurile Dobrogei noastre a fost, fără doar şi poate, cea de la începutul anului 102 dH (iarna 101-102 cnf multor surse), de la Adamclisi (Troapeum Traiani). Nu vom vorbi astăzi despre Monumentul Triumfal, ci strict despre istoria unui conflict extrem de sângeros, ale cărui ecouri au dăinuit peste timp, aproape două milenii. După victoria repurtată în a doua bătălie de la Tapae, Traian decide să îşi ţină legiunile la sud de Dunăre şi în Moesia Inferior (Dobrogea), aşteptând sosirea primăverii pentru a declanşa un ultim atac decisiv asupra Daciei lui Decebal. Regele de la Sarmizegetusa Regia nu are însă de gând să aştepte să fie atacat. Formează o mare coaliţie anti-romană alături de aliaţi sarmaţi-roxolani, buri-suevi şi iazigi. “Barbarii” trec Dunărea îngheţată, dar un număr mare de călăreţi se îneacă, după ce gheaţa se sparge sub copitele cailor. Tăvălugul însă se pornise iar coaliţia îşi continuă invazia, atacând castre şi oraşe de la Istru. Romanii câştigă două confruntări sângeroase la Nicopolis ad Istrum (Nikiup, Bulgaria) şi Marcianopolis (lângă Odessos, Varna de azi), iar teatrul de luptă se mută în Dobrogea noastră. Bătălia de pe platoul înalt de la Adamclisi reprezintă o încleştare impresionantă de forţe: 15.000 de daci, sarmaţi şi iazigi luptă împotriva unui număr necunoscut de militari romani. Decebal şi ai săi par foarte aproape de un succes însă, în acel moment, un “prafaectus castrorum” comandantul fortificaţiei din zonă intervine decisiv cu soldaţii săi (un atac hotărâtor cu suliţe lansate de baliste) şi reuşeşte să reechilibreze balanţa, înclinând-o chiar în favoarea imperiului. Coaliţia “barbară” este învinsă şi o mare parte dintre războinici mor în luptă, în timp ce supravieţuitorii se retrag înapoi spre Dacia. Roma este învingătoare, dar preţul plătit este unul extrem de scump: nu mai puţin de 3800 de militari ai imperiului şi-au pierdut şi ei viaţa. Prefectul erou, cel care a decis soarta bătăliei, a murit şi el în luptă, iar în memoria sa a fost ridicat la puţin timp după, un Mausoleu care există şi astăzi în spatele Monumentului Triumfal. Numele celor 3800 de romani pieriţi în bătălie sunt onorate pe altarul funerar ridicat din ordinul lui Traian, tot în anul 102 şi care poartă inscripţia: “Pentru slava şi amintirea vrednicilor bărbaţi care au pierit luptând pentru statul roman”. Bătălia de la Adamclisi a reprezentat ultima încercare a lui Decebal de a evita atacarea Munţilor Orăştiei şi a Salbei de cetăţi de lângă Sarmizegetusa Regia. După o pace relativă, în 105 va izbucni al doilea război dintre Traian şi Decebal, încheiat un an mai târziu cu victoria decisivă a Romei şi cu moartea regelui dac. La Adamclisi, în Dobrogea noastră, Altarul celor 3800 şi Mausoleul Eroului au rămas însă ca dovezi ale unei bătălii memorabile, unică în istoria antică a ţinutului dintre Dunăre şi Mare. Cât despre Monumenul Triumfal despre care am învăţat la şcoală, istoria oficială ne spune că acesta a fost ridicat abia în 109, dar tot în memoria confruntării din 102. Despre el, poate ar fi însă mai bine să vorbim într-o cu totul altă poveste…
Sursă bibliografie – George Marcu – „Enciclopedia bătăliilor din istoria românilor”, Ed. Meronia, Bucureşti 2011
sursă foto – wikipedia.org, metopa 34
[codepeople-post-map]
