Dobrogea noastră cosmopolită se mândreşte cu etniile numeroase, care au trăit şi muncit pe aceste meleaguri, de-a lungul a sute de ani. Printre aceste comunităţi se numără şi cea a italienilor. Nu vom vorbi acum despre situaţia actuală, ci vom spune doar că, în urmă cu mai bine de un secol (n.r. recensământ 1899), pe tărâmul dintre Dunăre şi Mare, erau înregistraţi 13.916 locuitori de origine italiană. Astăzi, mai avem în judeţul Tulcea importante comunităţi, în comune precum Greci sau Turcoaia. Povestea noastră de acum este însă a altor italieni, şi anume, a celor care au locuit decenii bune în satul Cataloi. Potrivit unor izvoare de la începutul secolului XX, comunitatea italiană din Cataloi a fost, se pare, prima stabilită în Dobrogea, dar există încă controverse pe această temă. Ei nu erau nici lemnari şi nici pietrari, ca cei care s-au aşezat în zona Munţilor Măcinului. Erau agricultori din Rovigo, regiunea Venetto, din nord-estul Italiei. În 1879, 100 de familii au plecat din oraşul natal şi au venit în România, pentru a cultiva orez pe pământurile din Moldova ale unui boier pe nume Anghel, tatăl poetului Dimitrie Anghel. Au muncit pe acele locuri până la moartea boierului, în 1888, după care fost obligaţi să plece, mutându-se la Cataloi, unde aflaseră că există pământ liber. 72 de familii (o mică parte se întorsese în Italia) au încheiat atunci cu Guvernul României un contract de închiriere, primind tot atâtea loturi, a câte 15 hectare fiecare. Comunitatea condusă de preotul De Benedetto a prosperat timp de mai bine de 30 de ani, Cataloi devenind una dintre cele mai bogate localităţi rurale din Nordul Dobrogei. Italienii din Rovigo nu au vrut însă niciodată să renunţe la cetăţenia italiană şi din această cauză, în 1921, Guvernul Român le-a ridicat concesiunea asupra pământului. Aşa s-a încheiat povestea comunităţii: mulţi au plecat înapoi în Italia, câteva familii au acceptat cetăţenia română şi fie au rămas pe loc, fie s-au alipit altor comunităţi din Tulcea. Astăzi, Cataloi este un sat bogat al românilor, dar seara, la apus, atunci când vântul adie, se aud parcă frânturi din canţonetele ţăranilor din Rovigo…
Surse bibliografie – Al. Lascarov-Moldovanu „Analele Dobrogei” seria veche, Corina Turcu – “Despre emigraţia italiană”, Marius Liviu Petre – „Minorităţile din Dobrogea – Studiu de caz – Italienii, între exotism, legende şi aport real la dezvoltarea provinciei (1878 -1947)”
Sursă foto – cjtulcea.ro
[codepeople-post-map]
