Despre marea cetate Ibida (sau Libida după Vasile Pârvan) se pot scrie foarte multe povești și povestiri, această cetate romană a Dobrogei fiind, fără doar și poate, unul dintre cele mai interesante obiective turistico-istorice. Voi începe însă ciclul materialelor despre polis Ibida, scriind despre o enigmă a locului, veche de aproape un mileniu și jumătate. La 1 kilometru distanță de satul modern se află Cavoul lui Tudorka, un monument funerar antic, numit astfel după numele bătrânului din sat care l-a descoperit din întâmplare. Arheologii au stabilit că acest cavou a funcționat între veacurile 4 și 6 d.H și a aparținut unei familii importante din cetate. În monument au fost descoperite osemintele a 39 de persoane, toți creștini.
Erau cu toții rude, pentru că în urma studiului antropologic s-a descoperit că sufereau de o deficiență genetică osoasă, care îi făcea să șchiopăteze. Edificiul impresionant este clădit din piatră și cărămizi și este compus dintr-un dromos și o cameră funerară de 20 de metri pătrați. Pereții erau viu pictați cu motive vegetale, dar timpul și-a pus amprenta, iar acum desenele abia pot fi văzute cu ochiul liber. În marginile camerei se află două paturi funerare de piatră de depunere a defuncților. Marea taină a cavoului este legată de acest punct: între cele două paturi, în podeaua de piatră se află un lăcaș secret de mici dimensiuni, care era acoperit pe vremuri cu mai multe cărămizi. Când arheologii au intrat în cavou pentru prima oară au observat că șase dintre cărămizi fuseseră scoase cu grijă, lăsând să se vadă o mică nișă goală. Este clar că nu a fost mâna unor vânători de comori ignoranți, care în căutarea comorii, ar fi spart și celelalte cărămizi ale ascunzătorii secrete și ar fidevastat total locul. Lăcașul era ideal pentru ascunderea unor obiecte de preț, bijuterii de valoare sau poate chiar monede. S-a tras astfel concluzia logică potrivit căreia cineva din „clanul șchiopilor” a ascuns acolo o mică comoară, în vremuri de răstriște și când afară, lucrurile s-au mai liniștit, s-a întors pentru a o recupera. Ar mai fi însă o ipoteză: unul dintre membri clanului, știind de comoara din lăcaș, a sustras-o, pentru a se bucura singur de ea. Cine a fost cel care a luat comoara, în ce consta aceasta și când s-a petrecut această faptă, acestea sunt întrebări la care, probabil, nu vom afla niciodată, răspunsuri…
[codepeople-post-map]