Pe 6 aprilie 1941, în localitatea Găești din județul Dâmbovița, s-a născut Gheorghe Zamfir.

Interpret, compozitor și muzicolog, supranumit „regele naiului”, Zamfir are o carieră absolut fabuloasă, de peste 55 de ani, care înseamnă peste 300 de lucrări compuse, trecând prin toate stilurile – folcloric, cameral, coral, vocal, instrumental și simfonic şi un repertoriu interpretativ care acoperă perioadele barocă, clasică şi contemporană. Cariera omului de muzică, care are la activ peste 190 de albume înregistrate și peste 120 de milioane de albume vândute, a fost răsplătită cu nu mai puţin de 120 de discuri de aur și platină, fiind până în prezent singurul artist european care a câștigat două discuri de aur în SUA.

Gheorghe Zamfir a adus schimbări inovatoare naiului tradițional românesc de 20 de tuburi, înlocuindu-l cu noi variante conținând succesiv 22, 25, 28 și 30 de tuburi, pentru lărgirea domeniului tonal, astfel: naiul alto (22 de tuburi), tenor (25 de tuburi), bas (28 de tuburi) și naiul contrabas (30 de tuburi – apărut în 1972). Reușește să obțină câte nouă tonuri pentru fiecare tub, prin modificarea ambușurei. În acest fel devine posibilă interpretarea melancolică la nai a doinelor, cântecelor de leagăn, bocetelor și chiar a unor inflexiuni ale vocii umane. Își asamblează singur naiurile, din lemn de bambus, și le acordează cu ajutorul unei mici cantități de miere de albine introdusă în tuburi. În 2003 confecționează naiul numit Gigantul, având 42 de tuburi, 1,35 m înălțime și 1,2 m lățime.

Încă din fragedă copilărie dovedeşte reale înclinații muzicale, fiind atras de acordurile lăutăreştu, o perioadă în care îşi doreşte să înveţe să cânte la acordeon şi să interpreteze la acest instrument alături de taraful lătarilor.

În anul 1955 este înscris de tatăl său la clasa specială de nai de la Școala specială nr. 1 de muzică din București (astăzi Liceul de Muzică „Dinu Lipatti”) la clasa profesorului Fănică Luca, unul dintre cei mai mari „suflători”, cum era caracterizat acesta de însuşi George Enescu.

„Asta se întâmpla prin 1950, când am fost acceptat la Școala Specială de Muzică numărul 1 din București. Aveam 14 ani. Am reușit la examen, în comisia care alegea elevii după conformația fizică. Acești profesori, din comisie, erau vreo 14-15. Eu venisem de la țară, habar n-aveam cine e Fănică Luca.
Văzând că am configurația pentru acest instrument, Fănică Luca mi-a zis să încerc să cânt la nai. Eu i-am zis că refuz și am plecat din clasă. Tata m-a împins din nou, mi-a dat și două palme, și așa am rămas cu titlu de încercare la nai, pentru două luni, dacă nu-mi convine, pot să plec, ceea ce s-a și întâmplat. După două luni, din cauza efortului fizic am părăsit naiul. M-am dus la clasa de contrabas.
M-a căutat Fănică Luca, la câteva zile, prin școală, mi-a dat câteva palme și m-a întors la clasă. Mi-a zis: «Cu trei melodii am cucerit Globul Pământesc. Tu ai să-l cucerești mai mult ca mine. Nu-ți dai seama că ai talent?». Și am rămas la clasă” povestește Gheorghe Zamfir.

În 1982, în plin comunism, dedică un concert lui Dumnezeu. Cade în dizgrația cuplului Ceaușescu. Este nevoit să plece în exil.

„Urlând de durere, cu inima sfâșiată în bucăți, am luat drumul exilului, în luna martie 1982, cu două valize și cu naiurile la spinare. Pașaportul mi l-a băgat în buzunar fostul ministru de Externe, Ștefan Andrei, care mi-a spus: “Pleci și nu te mai întorci. Altfel, Ceaușescu te omoară!”. Exilul a fost absolut teribil pentru mine. Dacă nu plecam din țară eram arestat, condamnat și poate pierdut fizic” a mărturist marele artist.

0 Comentarii

Lasă un comentariu

Folosim cookie-uri pentru analiza traficului pe pagini și produse și menținerea setărilor. (ex: Funcția "Ține-mă minte" sau setări legate de GDPR).

Salvat!
Setări confidențialitate


  • wordpress_gdpr_cookies_allowed
  • wordpress_gdpr_cookies_declined
  • PHPSESSID

Refuz toate
Accept toate