În 1431, erau menţionaţi, pentru prima dată, husiţii din Moldova. Ioan de Ryza, episcop catolic de Baia, a semnalat episcopului de Cracovia prezenţa în Bacău a unui nucleu husit (majoritatea refugiaţi din Ungaria şi Polonia), faţă de care domnul Alexandru cel Bun s-a arătat tolerant. Moldova era singurul loc din Europa unde husiţii erau recunoscuţi ca o comunitate legală.

Cine au fost Husiții?

Husiții au fost o foarte importantă comunitate protestantă din Boemia, care au primit acest după cel al liderului lor spiritual, Jan Hus, profesor universitar la Universitatea Carol din Praga și adept al ideilor lui John Wycliffe, teolog și filozof englez, cel care a sprijinit traducerea Bibliei din limba latină în engleză, considerat ca fiind unul din pionierii Reformei religioase din sânul Bisericii Catolice. Hus, la rândul său, a pus bazele unei mișcări protestante în Cehia, fiind protagonistul principal al unei mișcării care s-a raportat direct la Biblie și a devenit opozantă ierarhiei bisericești catolice. Una din cele mai radicale și mai populare idei a lui Jan Hus a fost aceea că toți credincioșii aveau dreptul să se bucure de împărtășanie, în vremea aceea împărtășania fiind considerată un privilegiu exclusiv al clerului catolic. Mai mult, Hus a deranjat prelații catolici prin opoziția sa la practica indulgențelor, care aducea profituri considerabile Bisericii Catolice, susținând că indulgențele nu ar trebui să fie disponibile oamenilor.

În 1415, Jan Hus a fost chemat în fața unui Consiliu Bisericesc din Konstantz, unde a fost condamnat la moarte pentru erezie și ars pe rug. Uciderea lui Hus nu a avut rezultatul scontat, dimpotrivă. Boemia s-a umplut instantaneu de lideri protestanți radicali și, în doar câțiva ani, în 1419, după demonstrațiile husite din capitala Boemiei, culminând cu aruncarea pe geam a unor consilieri, au izbucnit confruntările armate, ce poartă în istorie numele de Războaiele Husite. Sigismund, regele Sfântului Imperiu Roman, din care făcea partea Boemia, a pornit cruciade împotriva husiților, la un moment dat luptele depășind granițele statului, perioadă în care, cel mai probabil, s-a format diaspora husită din Moldova, singurul stat din Europa, unde protestanții au găsit toleranță și adăpost.

În 1420, pe dealul Vitkov, după trei zile de luptă, regele Sigismund a fost înfrânt de husiții conduși de un lider neînfricat cu o imagine și reputație înfricoșătoare, Jan Zizka – omul cu un singur ochi.

Folosim cookie-uri pentru analiza traficului pe pagini și produse și menținerea setărilor. (ex: Funcția "Ține-mă minte" sau setări legate de GDPR).

Salvat!
Setări confidențialitate


  • wordpress_gdpr_cookies_allowed
  • wordpress_gdpr_cookies_declined
  • PHPSESSID

Refuz toate
Accept toate