În urmă cu 70 de ani, istoria politică a României marca unul dintre momentele ei triste, de teatru însângerat. În ziua de 17 aprilie 1954, se stingea într-o temniță întunecată, una dintre personalitățile marcante ale vieții politice românești a primilor cinzeci de ani din secolul XX, Lucrețiu Pătrășcanu.
Fost Ministru al Justiției între anii 1944-1948, el a fost executat în închisoarea Jilava, după un simulacru de proces, lăsând în urmă tabloul intelectualului care a crezut cu toată puterea și naivitatea în idealuri sociale și utopii politice. A fost o victimă a sistemului pentru care și-a consumat toată inteligența și capacitatea de muncă.
Unul din punctele care au întors destinul său a fost discursul pe care Pătrășcanu l-a ținut în iunie 1946, la Cluj, în care vorbea despre „dreptul nostru asupra întregii provincii romanești”.
Atunci, Gheorghiu-Dej i-a atras atenția ministrului Justiției că tonul său poate fi interpretat ca un atac împotriva revizioniștilor unguri, apoi la scurt timp, T. Iordăchescu a ținut să critice, vorbind în numele Partidului Social Democrat, atât activitatea Ministerului Justiției, cât și prestația Ministrului, la modul personal.
Lucrețiu Pătrășcanu a fost conștient de situația în care se găsea și a avut câteva incercări de a-și amelioreze relațiile cu conducerea Partidului Comunist.
Pe firul evenimentelor, a urmat contextul tulburărilor de la sfârșitul anului 1947, care au culminat cu momentul abdicării regelui Mihai. Atunci a devenit clar că Pătrășcanu căzuse în dizgrație și era demarat procesul de înlăturare a lui, la procedura proclamării Republicii, act la care Ministrul Justiției nu fusese nici informat, nici convocat – deputat fiind – la ședința ce trebuia să confere aspectul legal abdicării.
Așa cum reiese dintr-o declarație data în aprilie 1950, în cadrul anchetei la care fusese supus, Pătrășcanu a fost foarte supărat, fiind conștient că activitatea sa politică era sabotată. Dar, chiar și în aceste condiții, L. Pătrășcanu a mai făcut eforturi să se facă util partidului, folosindu-și competențele de jurist.
Una dintre dovezile rămase, este cea a discursului ținut de el la mitingul organizat la Atelierele Grivita C.F.R. (noiembrie 1947) când făcea referire la rolul Justiției populare.
Totuși, căderea sa devenise iminentă.
Chiar dacă fusese reconfirmat ministru al Justiției în decembrie 1947, Pătrășcanu și-a pierdut locul în conducerea partidului în cadrul lucrărilor din Congresul de unificare a Partidului comunist cu cel social-democrat (februarie 1948), atunci cânda luat ființă partidul unic, intitulat Partidul Muncitoresc Român.
A urmat înlocuirea din fruntea Departamentului Justiției, varianta oficiala prezentată fiind cea a demisie pe care și-ar fi înaintat-o Lucrețiu Pătrășcanu.
Procesul, teatru elaborat în mai multe acte
În ziua de 28 aprilie 1948, Pătrășcanu a fost ridicat, din dispoziția lui Gheorghe Gheorghiu- Dej, și a fost dus într-o casă conspirativă a serviciilor speciale, de la Băneasa, unde a fost anchetat și cercetat de Teohari Georgescu, Iosif Ranghet și Alexandru Drăghici. Mandatul de arestare a fost emis abia pe 24 august 1948, de către procurorul Rudolf Rosman, de la Curtea Suprema.
Acuzațiile formulate împotriva lui Lucrețiu Pătrășcanu îmbrăcau diferite forme, unele mai grave decât altele: era numit „agent al siguranței burghezo-moșierești” și „agent al serviciului de spionaj englez”, i se reproșa că „a dus o activitate criminală pentru paralizarea acțiunilor P.C.R. și nimicirea din interior a Partidului”, precum și că a contribuit la provocarea, susținerea și continuarea războiului împotriva U.R.S.S.
Desființarea lui Pătrășcanu a fost făcută cu minuțiozitate, elaborată teatral, astfel că după ce, în ziua de 24 martie 1954, a fost prezentat către Biroului Politic, raportul asupra lui Pătrășcanu, a fost demarat un simulacru de proces, constituit în stil specific Stalinist… chiar dacă Stalin murise de mai bine de un an.
Astfel, pedepsele pentru lotul Pătrășcanu au fost trasate demonstrative, Pătrășcanu și Remus Kofler fiind condamnați la moarte, cu dreptul de a solicita, în 48 de ore, grațierea din partea Prezidiului Marii Adunați Naționale. În timp ce Pătrășcanu a refuzat să formuleze cererea necesara, Kofler a făcut-o, dar demersul său fiind respins pe loc.
Toată mascarada a culminat cu pronunțarea sentinței, iar pe 14 aprilie 1954, iar la ultimul sau cuvânt, Lucrețiu Pătrășcanu a spus „scuip pe acuzațiile ce mi se aduc”, apoi a primit sentința de condamnare la moarte. El a devenit astfel singurul lider comunist român, judecat și condamnat chiar de către regimul pe care l-a reprezentat și în care a crezut până în ultima clipă.
Prin eliminarea lui Lucrețiu Pătrășcanu, Gheorghiu-Dej s-a debarasat de, probabil, cel mai redutabil adversar care i-ar fi putut amenința poziția în contextul vântului de schimbare post-stalinistă.
