În trecut i s-a spus Sciţia Mică (Scytia Minor) iar acest nume dăinuie de peste două milenii, fiind în continuare folosit de către specialişti şi nu numai. Ştim că vine de la sciţii nomazi, de neam iranian, care au trăit secole bune aici, între Dunăre şi Mare, şi cam atât… Haideţi să aflăm mai multe însă despre aceşti războinici grozavi. Povestea Sciţiei Minor a început în secolul VII î.H când se stabilesc în Nordul Mării Negre şi formează un stat puternic. Să nu uităm că în 514 î.H, însuşi Darius cel Mare al Persiei mergea să se războiască cu ei şi în drumul său îi “lovi mai întâi pe geţii care se cred nemuritori” (sursă Herodot). Trei veacuri mai târziu, parte din Marea Sciţie cedează în faţa sarmaţilor şi triburi numeroase coboară spre Sud ajungând şi în Dobrogea. Iată cum descrie Strabon „botezul” scitic al Dobrogei antice: “Datorită mulţimii locuitorilor de acolo, care au trecut peste Tyras (Nistru) şi Istru şi s-au aşezat în ţinuturile dincoace, o bună parte din Tracia s-a numit Sciţia Mică (Mikra Scytia). Tracii de aici, adică geţii, le-au dat pământ fie cedând forţei, fie pentru că pământul era nefolositor, o mare parte din el fiind mlăştinos”. În secolul IV, grecii aveau numeroase aşezări la malul Pontului aşa că sciţii controlau îndeosebi zonele rurale ale regiunii, ameninţând şi atacând însă cetăţile bogate, pentru a le cere tribut. Numeroşi, sciţii au încercat să îşi extindă dominaţia şi în sudul noii lor ţări. Singura mare încercare s-a soldat însă cu un eşec. În anul 339, după ce învinge o alianţă getică, regele Ateas coboară din Dobrogea dar se confruntă cu macedonenii regelui Filip II (tatăl lui Alexandru cel Mare). Ateas este învins şi ucis iar sciţii renunţă la expansiune. Sub presiunea noii mari puteri continentale, mare parte dintre ei se retrag chiar la Nord de Dunăre (actuala Ucraina). Cei rămaşi vor fi cu timpul asimilaţi de către autohtonii geţi. Nu au lăsat prea multe dovezi ale existenţei lor (doar tumulii funerari – movilele) pentru că nu aveau limbă scrisă. Imaginea călăreţilor tatuaţi cu simboluri mistice şi îmbrăcaţi în zale au rămas însă peste timp. A rămas şi numele lor… Sute de ani mai târziu, marii teologi creştini originari din Dobrogea (precum Dionisie Exiguul sau Ioan Casian) erau numiţi la Constantinopole sau Roma ca fiind “de neam scitic”. Pentru că se născuseră acolo, la marginea Pontului, în Sciţia Mică…
Sursă foto – wikipedia.org
[codepeople-post-map]
