Se spune că undeva, într-o ţară îndepărtată, se găseşte Muntele Fericirii. La poalele sale se găsesc bălării, mărăcini, urzici şi cucută, apoi, mai pe coastă, orz şi grâne. De treci şi de acestea, dai de o pădure frumoasă, cu stejari falnici, printre care “joacă” vânatul de tot soiul. Pe măsură ce drumul devine însă mai anevoios, iar panta mai abruptă, pădurea nu mai este verde, ci se întunecă tare, copacii îmbătrânesc şi devin schimonosiţi, iar poteci nu există, desişul devenind fără putinţă de trecut. Această parte a codrului se spune că este blestemată şi fermecată: adesea alegi un drum şi mergi înainte, iar peste cinci minute, te găseşti înapoi unde ai fost cu un ceas în urmă…Nimeni nu a trecut vreodată de pădurea asta blestemată, dar se spune că dincolo de ea, vârful muntelui este cu totul şi cu totul de aur, şi că sus, acolo, pe culme, locuieşte Fericirea. Mulţi oameni au căutat să ajungă la ea, dar nimeni nu a văzut-o cu adevărat niciodată. Se spune că odată, mai mulţi oameni de vază ai lumii noastre, printre care şi un Sultan şi un paşă de Dobrogea ar fi încercat să ajungă la Fericirea de pe Muntele de Aur. La hotarul dintre Pădurea Verde şi cea Blestemată, ei au întâlnit un moşneag gârbovit de ani, care le-a spus să nu îşi continue drumul, căci nu vor ajunge niciodată în vârf. Bătrânul le-a mai zis că de copil a încercat să treacă de Codrii Întunecoşi dar că, orice ai face, nu poţi izbândi această “muncă”. Oamenii de vază nu au vrut să îl asculte şi şi-au continuat drumul, gândind că poate, cu soldaţii pe care fiecare dintre ei îi avea atunci, ar putea da jos toată pădurea, pentru a ajunge în cele din urmă la Fericire. Povestea ne spune că sub privirile rătăcite ale Moşneagului, ei au intrat în Pădurea Blestemată şi că nu au mai ieşit niciodată de acolo. Unii spun că rătăcesc şi acum prin labirintul de copaci, alţii povestesc că i-au ucis spiritele bătrâne ale codrilor. Sunt însă şi câţiva care cred că acei oameni de vază au ajuns, în cele din urmă, în Vârf , că au găsit Fericirea şi că şi-au dat seama că nu mai are niciun rost a se întoarce în lumea noastră. Cine poate ştii…
Sursă bibliografie (adaptare) – Analele Dobrogei, serie veche, 1920 – Poveste tătărească din Pervelia/Tatlageac, culeasă de către învăţătorul I.Dumitrescu
Sursă foto – trekeart.com
[codepeople-post-map]
