Imaginea sa ne este bine-cunoscută. Statuia în care apare alături de zeiţa norocului Fortuna (la greci Tyche) este un monument emblematic şi reprezentativ pentru oraşul Tomis, modernul Constanţa. Ce ştim însă efectiv despre acest Pontos (Pontus), zeu al Mării Negre, căreia i-a dat numele trecându-l, alături de el, în legendă?
Această divinitate marină este una dintre cele mai vechi prezenţe ale mitologiei universale. Cultul său era venerat înaintea celebrului Neptun-Poseidon şi a frumoasei sale regine, Amfitrite. Pontos e un zeu pre-olimpian, fiu al zeiţei pământului Gaia (Geea) şi al lui Aether, zeul aerului pur, în care trăiau doar nemuritorii. Pontos este părintele a numeroase divinităţi marine, cum sunt Nereus – Bătrânul Mării sau Thamas – marea înfuriată, zei adoraţi în întreaga antichitate. În afara relaţiei sale incestuoase cu Gaia, Pontos a fost soţul zeiţei mării, Thalassa, mereu invocată de-a lungul mileniilor, în literatură şi artă.
Personaj mitologic iubit de marinarii Pontului Euxin, bătrânul zeu pre-olimpian a pierdut cu timpul, pe nedrept, lupta pentru primul loc în posteritate, în faţa deja celebrului Neptun şi a devenit doar un zeu local, al Euxinului nostru. El nu trebuie însă uitat, în niciun caz de către noi, constănţenii.
Cea mai frumoasă reprezentare a sa este cea din grupul statuar descoperit în 1962 în zona Gara Veche. Monumentul Fortuna şi Pontos a fost găsit alături de alte 23 de piese ale unui tezaur extraordinar, ce poate fi admirat astăzi în Sala cea Mare de la parterul Muzeului de Arheologie.
În această reprezentare, Pontos apare în stânga frumoasei zeiţe, el ieşind nud dintr-un soclu de frunze de acant, ce pot fi interpretate şi ca valuri ale mării. Cu mâna dreaptă se sprijină de un trunchi de arbore iar cu stânga ţine prora unei corăbii. Are părul şi barba cârlionţate şi ude iar trupul său este musculos, aşa cum se cuvine unui zeu puternic şi preţuit. Poartă pe cap coroana murală, un zid de cetate, cu o poartă având două intrări arcuite, mărginite de turnuri.
Această coroană demonstrează clar că el era Protector al Tomisului antic, (alături de Fortuna) şi că îşi avea cu siguranţă în oraş un templu maiestuos, unde era venerat de navigatori, comercianţi, soldaţi sau simpli locuitori ai cetăţii. Că între timp, din fostul mare zeu pre-olimpian, a devenit doar o divinitate locală a Tomisului, o demonstrează poziţia sa faţă de Fortuna, în general artiştii antici punând zeii locali la picioarele unui nemuritor din Panteon.
Statuia lui Pontos a fost făcută undeva la finele secolului II, poate începutul veacului III, în plină dominaţie romană în Dobrogea, ceea ce demonstrează că a fost venerat la Tomis, atât în perioada greacă veche şi elenistică, precum şi multe secole mai târziu, după naşterea lui Hristos şi până în timpurile romano-bizantine. La Tomis, lui Pontos i se aduceau zilnic ofrande, pentru ca el să vegheze destinele marinarilor ce străbăteau valurile mării. Pontos avea grijă să le asigure ape liniştite iar Fortuna le asigura Norocul în călătorii. Dar despre Fortuna vom vorbi într-o altă poveste…
Bibliografie – Tezaurul de sculpturi de la Tomis – 1963 – autori V Canarache, A. Aricescu, V. Barbu, A. Rădulescu;
Sursă foto – wikipedia.org – detaliu Pontos din grupul statuar Fortuna şi Pontos (Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa)
[codepeople-post-map]
