În urmă cu mai bine de 1600 de ani, Roma avea mari probleme la granițele imperiului cu triburile migratoare, care jinduiau la bogățiile provinciilor sale. Goții cei războinici mai ales, alungați de hunii sălbatici, puseseră ochiii pe Dobrogea noastră și tot încercau să prade și să jefuiască. Imperiul s-a luptat un timp cu ei, dar după ce împăratul Valens a fost învins și ucis de armata lui Athanaric în bătălia de la Adrianopole (378 d.H) s-a hotărât atunci că e mai bine să se cadă la pace cu triburile venite din Nord.
În anul 382, împăratul Theodosius I încheie pace cu acești goți și îi lasă să se așeze la Nord și la Sud de Dunăre, dându-le pământ și în Scytia noastră. Viața goților era foarte bună, erau autonomi, scutiți de la dări, Imperiul le dădea hrană și daruri scumpe, iar pentru toate acestea, ei trebuiau doar să se ridice la luptă, din când în când, împotriva altor migratori. Dar tot nu erau mulțumiți, pentru că nu aveau voie să intre în orașele mari ale Pontului. Așa se întâmpla și cu goții ce își aveau așezare lângă cetatea Tomis. Acești războinici îi batjocoreau adesea pe cei din oraș, care abia dacă nu mureau de foame, în timp ce migratorii aveau de toate. Dar într-o zi, străinii au mers și mai departe și s-au gândit să intre în cetate, să o jefuiască și să facă alte grozăvii.
De această hotărîre a lor află însă pe dată comandantul gărzii tomitane, pe nume Gerontius. Istoricul bizantin Zosimus a scris despre acesta, în cartea sa „Historia Nova”, că era „un bărbat destoinic, de o forță fizică grozavă și apt pentru orice ispravă de război”. Romanul ordonă soldaților săi să îl însoțească într-o expediție de pedepsire a străinilor, dar militarii refuză (!), fiindu-le prea mare frică de războinicii străini. Gerontius nu renunță la decizie și iese hotărât din cetate, însoțit de doar doi-trei apropiați. La început, goții se amuză pe seama temerarilor și trimit împotriva lor câțiva dintre cei mai puternici războinici. Sub loviturile năpraznice ale comandantului, aceștia cad unul după altul. Patrulele militare de pe ziduri prind curaj când văd faptele șefului lor și ies să îl ajute. Totul se transformă într-o luptă sângeroasă, pe care tomitanii o câștigă clar.
Cei câțiva goți care scapă, reușesc să se ascundă într-o misiune creștină din apropierea zidurilor orașului. În loc să primească recunoștința împăratului, Gerontius se trezește că acesta este foarte supărat pe el, întrucât îi atacase „aliații” și nu vrea să ia în seamă spusele ofițerului. Gerontius este la un pas să fie condamnat la moarte, fiind chiar acuzat că ar fi furat de la goți cadouri scumpe, primite de la împărat. Militarul își demonstrează însă nevinovăția (podoabele fuseseră duse în tezaurul orașului), dar tot este alungat, deposedat de bunuri și posesiuni și exilat în altă provincie a Imperiului. Ironia face ca, după câțiva ani, Theodosius să aibă din nou probleme cu goții, și tot la Tomis. Își aduce aminte atunci de viteazul Gerontius, îl recheamă pe acesta, iar militarul scapă orașul de primejdie, încă o dată. Ofițerul cel viteaz a păzit zidurile orașului ani mulți de atunci înainte, până când a murit de moarte bună, onorat și respectat ca un adevărat erou în viață, de către locuitorii orașului Tomis.
[codepeople-post-map]
