Oraşele Dobrogei medievale nu aveau fortificaţii pentru că Imperiul Otoman interzicea acest lucru în provincii, de teamă ca în interiorul cetăţilor întărite să nu se nască rebeliuni ale autohtonilor. Oraşele dintre Dunăre şi Mare aveau mai degrabă un aspect rural, dar în acelaşi timp erau dezvoltate din punct de vedere economic, viaţa comercială fiind una extrem de vie. În secolul XVII, Isaccea, Babadag şi Tulcea erau marile oraşe ale provinciei noastre, Kiustendge trecea printr-o perioadă de decădere iar alte aşezări erau staţii de poştă, târguri sau sate înfloritoare (Karasu – viitorul Medgidia şi Kara Muratli – viitorul Kogălniceanu erau aşezări cu peste 1000 -1500 de case).
Istoricul Adrian Ilie a scris în monografia sa “Valea Kara-Su” că pe vremea lui Evlya Celebi (celebru călător otoman ce a vizitat Dobrogea în jurul anilor 1660), provincia avea două tipuri de oraşe, cu bedâstan (bedestân) şi fără… Ce erau aceste bedâstanuri? Nişte construcţii impozante în care bogaţii urbei îşi protejau bunurile de valoare, un fel de bănci care puteau adăposti comorile clasei conducătoare. Isaccea, Tulcea, Babadag făceau parte din această categorie. Ilie avansează ipoteza ca şi KaraSu (Medgidia) să fi fost un oraş cu bedâstan. O ipoteză mai mult decât plauzibilă având în vedere marea dezvoltare a aşezării în acel secol XVII.
Celebi pomeneşte un alt aspect interesant: în aşezările importante ale Dobrogei existau un fel de curtezane, numite guvende (guvender). Unii le considerau prostituate de lux, dame de companie, alţii au spus că ar fi fost doar nişte libertine sau feministe, femei cu carte care ştiau să cânte şi să danseze. Cert este că aceste frumoase guvende tulburau adesea viaţa liniştită a oraşelor dobrogene. “Merg din casă în casă şi cântă din dible (viori) acordate întâmplător… umblă prin grădini fluierând şi asta nu se consideră o ruşine. Nobilii (aianii) sunt pasionaţi de ele. Judecătorul şi dizdarul (comandantul) nu pot să înlăture aceste practici şi nici poporul nu le dă voie. Aceste femei destrăbălate au ruinat mii de oameni, de familii şi ducându-i în faliment i-au făcut pe mulţi să le devină slujitori”.
Statutul acestor guvende este în continuare subiect de controversă. Oricum, nu trebuie nicidecum ca ele să fie considerate simple prostituate. Împotriva acestora din urmă, legile otomane erau mult mai aspre. Pedepsele erau îngrozitoare. Astfel, prostituate din oraşe precum Tulcea, Babadag sau Chilia erau exilate pe o insulă din apropierea Tulcei, un ostrov “acoperit cu pădure sălbatică, doar Allah ştie numărul animalelor de aici. Sunt atât de mulţi ţânţari încât spre asfiinţit, îi fac pe oameni şi pe cai să îşi dorească mai deagrabă moartea. Când femeile uşuratice sunt aduse aici ele sunt lăsate dezbrăcate, încât mor într-o noapte din pricina ţânţarilor”…
Bibliografie – Adrian Ilie / Valea Kara-Su, monografie istorica; Călători străini în Ţările Române volumul 6, Evlyia Celebi
sursa foto – Entertaining the favorites – Filippo Baratti
[codepeople-post-map]
