Pare greu de crezut dar este adevărat! La sfârșitul sec.X, puternicul cnezat al Rusiei Kievene și-a avut capitala într-o cetate ale cărei ruine se găsesc astăzi pe raza comunei Nufăru, județul Tulcea.

Se ajunge ușor, de la Tulcea spre Murighiol, având în stânga brațul Sfântul Gheorghe. Pe drumul principal un indicator te informează că o parte din ruinele cetății medievale Pereislaveț, Prislav sau Proslavița se află la un kilometru distanță, la dreapta. Cea mai mare parte din vechea cetate nu a fost încă scoasă la iveală, pentru că este suprapusă de așezarea modernă.

Ruinele, identificate de mult, nu sunt spectaculoase dar povestea pe care ele o spun, este una uimitoare.

Cum a ajuns marele centru medieval Kiev să piardă (fie chiar și pentru 3 ani) supremația în detrimentul unei cetăți din fosta Sciția Minor?

Artizanul acestei schimbări a fost cneazul Sviatoslav Igor (945-972), din Casa Rurik (n.a. varegi din tribul Rus, care au întemeiat Rusia kieveană la cererea triburilor slave – primul cneaz Rurik, în cca 862 a cucerit Novgorod iar cneazul Oleg, în cca 880 a stabilit capitala la Kiev).

Învingător al bulgarilor și pecenegilor, mare dușman al bizantinilor, Sviatoslav a controlat nordul Dobrogei și a cucerit așezarea în 968. Bulgarii o numiseră Pereislaveț (Preslaveț), adică Micul Preslav, pentru  a nu se confunda cu Marele Preslav, capitala Țaratului Bulgar.

Cneazul i-a șocat pe toți ai săi când a anunțat schimbarea de capitală I-a trimis mamei sale Olga (Sfânta Olga) o scrisoare în care menționa:

“Nu-mi place să stau la Kiev, vreau să trăiesc în Pereislavețul de pe Dunăre. Acolo este inima țării mele, acolo se adună toate bogățiile pământului, din Grecia aur, țesături, vin și tot felul de fructe, din Boemia și Ungaria argint și cai, de la Ruși blănuri, ceară, miere și robi”.

Schimbarea capitalei se face în 969 dar Sviatoslav Igor pleacă într-o campanie militară. Locuitorii Micului Preslav (mulți dintre ei bulgari și pecenegi) se răscoală împotriva guvernatorului kievean Vok, care abia reușește să scape cu viață, fugind din cetate. Sviatoslav revine imediat, reprimă răscoala și situația se liniștește.

Urmează apoi campania cneazului la Sud de Dunăre și conflictul deschis între Rusia Kieveană și Imperiul Bizantin. Sviatoslav are ambiții uriașe, dar basileul Ioan Tzmiskes reușește să îl oprească. Rușii sunt asediați trei luni la Durostolon apoi sunt obligați să facă pace (24 iulie 971) și să se retragă. Sviatoslav pierde Dobrogea în acel an 971 iar ținutul este reorganizat administrativ de către Bizanț. Rușii pierd și Proslavița, care este refăcută și rămâne centru important militar și economic.

Sviatoslav ajunge cu armata sa pe fluviul Dniepr (Nipru) și este ucis într-o ambuscadă pusă la cale de pecenegi, care se pare că aveau o alianță secretă cu Bizanțul.

Capitala cnezatului este acum, din nou, Kiev, dar situația statului este tulbure. Cei trei fii ai lui Sviatoslav se luptă între ei pentru putere. Va câștiga în cele din urmă Vladimir cel Mare (Volodimir) (980-1015), viitorul Sfânt Vladimir, primul cneaz creștin al Rusiei.

Ce s-a întâmplat însă cu fosta capitală a lui Sviatoslav Igor? Bizantinii au clădit o nouă cetate, și mai puternică, cu ziduri groase de peste 3 metri. Proslavița a fost se pare distrusă în 1241 de tătari, dar iarăși refăcută pentru că apare pe hărți genoveze de navigație (portulane), în secolele viitoare (hărți Ortelius și Mercator), sub numele Bruscavita. Acum peste două veacuri austriecii menționau aici cetatea Crislova.

Nufăru este astăzi o localitate aparent obișnuită. Pentru iubitorii de istorie are însă un farmec aparte. Îți poți imagina armatele kievene plecând din cetate, pentru a se război cu bizantinii.

În fruntea lor, cu ochii minții, îl poți vedea pe mândrul și trufașul Cneaz, mustăcios, cu ochii albaștri, cu tunsoare tipică ucraineană (ciuful – semn al nobilității) îmbrăcat cu totul în alb, pregătit să cucerească lumea…

Bibliografie –

– “Cronica Vremurilor ce au trecut – Textul Laurentian”; Biblioteca Publică de Stat Leningrad – text scris de călugărul Laurentius la Novgorod în 1377.

Cronica propriu-zisă este atribuită călugărului Nestor, care a scris-o la Kiev în 1113 tratând istoria Rusiei Kievene perioada 850 – 1110.

– “The Russian Primary Chronicle” – Laurentian Text (Translated and edited by Samuel Hazard Cross and Olgerd P. Sherbowitz – Wetzor – The Medieval Academy of America, Cambridge, Massachusetts, 1953

– Adrian Rădulescu, Ion Bitoleanu – “Istoria românilor dintre Dunăre și Mare Dobrogea” – Editura Științifică și Enciclopedică, București 1979

– Izvoarele istoriei românilor,  I. Poppa Lisseanu, B-ști 1935

– “The Cambridge History of Russia” – volume 1 – “From Early Rus to 1689”, edited by Maureen Peerie (University of Birmingham, 2006)

part 1 – “Early Rus and the Rise of Muscovy” – pag 47-98

Mențiuni

– Rusia Kieveană este primul stat al slavilor estici, care a existat între sec.IX și XII. Ocupa teritorii care astăzi țin de statetele moderne Rusia, Ucraina și Belarus

– varegi – numele dat de slavi și de bizantini acelor vikingi care au venit din Nord în sec.IX  pe cursurile fluviilor Volga, Nipru, Nistru pentru comerț și expediții de jaf (sursă wikipedia)

sursa foto – informatii-romania.ro/cetatea Proslavita

[codepeople-post-map]