Povestea lui Murad Khan şi a unui sat dobrogean

Astăzi numim această localitate Biruinţa, satul de câteva sute de suflete care aparţine de comuna Topraisar. În trecut însă el s-a numit Muratan iar povestea sa este una extrem de interesantă. Povestea spune că de mult, înainte chiar ca Dobrogea să fie cucerită de otomani, pe aceste meleaguri a existat o aşezare extrem de mare şi de bogată, în faţa căreia chiar şi Kiustenge părea un simplu cătun. Acea aşezare purta numele lui Murad Khan (Han, Cneaz, Voievod), cel care întemeiase marele târg şi care avea în stăpânire multe sate din această zonă a Dobrogei noastre. Murad Khan Chioi era locuit de mulţi români şi musulmani, dar toţi lucrau pentru Stăpân, care deţinea toate pământurile şi primea bir de la băştinaşi. Murad a făcut ce a vrut pe aceste meleaguri, fără să dea socoteală cuiva, până când într-o zi au venit armatele Sultanului. Dobrogeanul nu a vrut să se închine Porţii, dar în cele din urmă a fost învins, prins şi dus la Stanbul, unde a fost executat. După moartea sa s-a risipit şi satul ce-i purta numele, fiind pustiu timp de câteva sute de ani. Apoi într-o zi, pe acele pământuri nişte ciobani şi-au făcut târlă bogată. Povestea aşezării nu se încheiase… După războiul din Crimeea (1853-1856), Sultanul Abdul Medjid I a permis unui număr mare de tătari din acea regiune să se stabilească pe meleagurile Dobrogei. Aşa au ajuns câteva zeci de familii să se aşeze în apropierea stânei, chiar pe locul unde în vechime fusese aşezarea lui Murad. Din Murad Khan, satul a devenit Kucuk Muratan, iar bătrânii au avut înţelepciunea de a păstra şi transmite mai departe strania poveste a Khanului ce s-a împotrivit otomanilor…

Sursă bibliografie – învăţător Ion Catzingri – Analele Dobrogei 1922

Sursă foto – Fototeca Ortodoxiei Româneşti: Arhiepiscopia Tomisuui – Biserică ortodoxă din satul Biruinţa, fost Muratan

[codepeople-post-map]

Tag-uri: , , , , , , ,

Articole Interesante

Folosim cookie-uri pentru analiza traficului pe pagini și produse și menținerea setărilor. (ex: Funcția "Ține-mă minte" sau setări legate de GDPR).

Salvat!
Setări confidențialitate


  • wordpress_gdpr_cookies_allowed
  • wordpress_gdpr_cookies_declined
  • PHPSESSID

Refuz toate
Accept toate