La vreo 30 de kilometri sud-vest de Medgidia se găseşte Pietreni, un sat care aparţine de comuna Deleni. Până în 1964 a purtat numele turcesc Cocargea iar acest vechi nume este şi astăzi folosit des de către localnici. Cocargea se numeşte şi valea în care se află aşezarea. În turcă, kokarca înseamnă dihor şi se pare că întemeietorii satului au găsit aici multe rozătoare de acest fel. Unii spun însă că termenul de Cocargea nu ar fi turcesc şi că e de fapt un regionalism pentru un soi de strugure. Povestea noastră de astăzi ne întoarce în timp cu 99 de ani… Aici, la jumătatea drumului ce leagă mult mai cunoscutele comune Adamclisi şi Cobadin, în 1916 a avut loc una dintre cele mai importante lupte din istoria dobrogeană a Primului Război Mondial. Venise toamna şi armata română încerca să uite dezastrul de la Turtucaia (19-24 august), unde peste 6000 de soldaţi fuseseră ucişi iar peste 28.000 căzuseră prizonieri. Armata română se retrăgea din faţa forţelor germano-bulgaro-turce, pe linia Rasova – Tuzla. Celebrul general (feldmareşal) August Von Makensen, cel supranumit Ultimul Husar decide pe 18 septembrie să atace armata română chiar în zona văii Cocargea. Cu gândul răzbunării pentru măcelul de la Turtucaia, românii opun însă o rezistenţă extraordinară şi reuşesc să respingă inamicul şi pornesc apoi şi contra-ofensiva. O mare contribuţie o au şi miile de militari sârbi, croaţi şi sloveni care dau dovezi de mare vitejie. Aşa-zişii aliaţi ruşi nu erau însă deloc interesaţi să lupte: mulţi au abandonat armele şi vroiau să fugă din calea inamicului, astfel că un general al lor a fost nevoit să întoarcă tunurile împotriva propriilor soldaţi, ameninându-i cu moartea pe dezertori. Eroismul româno-sârb a dat roade: Marele Von Mackensen a trebuit să se recunoscă pentru prima oară învins şi s-a retras, cu mari pierderi. A mai încercat după câteva zile din nou, de data aceasta, la vreo 12 kilometri distanţă, la Cobadin dar şi de această dată prusacul de la comanda armatei germane a gustat din cupa eşecului. Din păcate, succesele de la Cocargea şi Cobadin nu au fost fructificate, românii au trebuit să se regrupeze iar ruşii au preferat să stea pe loc (operaţiunea Flămânda), astfel că armata germano-bulgară a mers la Constanţa şi a cucerit oraşul. Războiul de pe frontul dobrogean a continuat dar victoriile de la Cocargea şi Cobadin au rămas în istorie. Miile de morţi, dispăruţi şi răniţi consemnaţi în confruntarea de la Cocargea stau dovadă pentru eroismul românesc din acel sângeros an 1916. Acum, în biserica din localitate se află un Monument Osuar care cinsteşte amintirea celor căzuţi pe câmpul de luptă. Chiar dacă nu avem timp să mergem acolo, atunci când trecem pe lângă Pietreni, avem datoria de a le mulţumi în gând celor care s-au jertfit pe aceste pământuri…
Bibliografie – Victor Lazăr – Răsboiul pentru întregirea nemului românesc; ligamilitarilor.ro – Dănuţ Albu; Constantin Kiriţescu – Istoria Războiului pentru întregirea României; Istoria militară a poporului român, vol.5 Editura Militară; Romulus Căplescu – Voluntari sârbi pe frontul românesc în Dobrogea;
[codepeople-post-map]
