Poligamia strămoşilor noştri este un subiect delicat şi motiv continuu de aprigi controverse… Nu vom face altceva decât să spunem că poligamia neamurilor trace este des menţionată de scriitorii antici, uneori chiar şi de autori de neam autohton cum este cazul lui Menandru… Nu vom intra însă în polemica aceasta ce nu ne poate aduce un răspuns clar ci doar vom vorbi despre un obicei al traco-geţilor, care nu este nici pe departe denigrator, ci mai degrabă unul inedit. Pomponius Mela, unul dintre primii mari geografi romani scria în primul veac de după Hristos: “Tracia este locuită de un singur neam mare, tracii care au însă fiecare alt nume şi alte obiceiuri… Unii sunt sălbatici şi gata mereu să înfrunte moartea, mai ales geţii, care cred că sufletele nu se sting şi merg într-un loc mai fericit… De aceea înmormântările lor sunt prilej de sărbătoare şi le cinstesc ca pe nişte lucruri sfinte, prin cântec şi joc”. Celebrarea cu veselie a morţii la traco-geţi nu ne surprinde, este un lucru destul de cunoscut, dar acum abia urmează obiceiul inedit…”Femeile lor nu au fire slabă, ci doresc să fie îngropate deasupra trupurilor soţilor lor… Dar cum unul are mai multe soţii, acestea se luptă între ele care să fie aleasa, căci numai una poate fi…”. Văduvele defunctului (traco-get) trebuiau aşadar să se lupte între ele iar cea care ieşea victorioasă mergea pe lumea cealaltă alături de soţul defunct… Învinsele rămâneau să îşi jelească eşecul lângă rug sau mormânt… Începea apoi un ritual de peţire al văduvelor, din partea bărbaţilor interesaţi de văduvele rămase. Erau aduse daruri şi arme date ca ofrande în memoria defunctului dar şi pentru tinerele femei care puteau alege cine să le fie soţ pe viitor….

Fontes 1966, Izvoare antice privind istoria României

Foto – Amazoane

[codepeople-post-map]