Această poveste dăinuie prin vetrele satelor de pe lângă Medgidia de mai bine de un veac şi jumătate, dar este posibil să fie chiar mult mai veche, din timpurile în care Dobrogea se afla în plină stăpânire otomană. Balada începe cu povestea unei tinere văduve, forţată să părăsească satul natal, având în braţele sale un prunc abia născut şi nebotezat… Copilul plânge, spre disperarea mamei, care încearcă din răsputeri să îl stăpânească: “Dănişor, taci, nu mai plânge / Că-n curând noi vom ajunge / Căci pe aici pădurea-i rară / Vin bandiţii şi ne-omoară”… Teama mamei nu este deşartă, căci plânsul pruncului este auzit de o bandă de tâlhari, ce îşi făceau fărădelegile pe acel meleag. Supăraţi că femeia nu are nimic de valoare asupra ei, bandiţii decid să îi fure copilul. Femeia se împotriveşte: “Cât capul sus îmi va sta / Eu pruncul nu vi l-oi da”. Reacţia tâlharilor este una îngrozitoare…”Dar unul mai furios / Îi şi dete capul jos / Cu cuţitele săpară / Pe măicuţă mi-o îngropară”. Pruncul Dan este luat de tâlhari şi crescut într-o viaţă de cealaltă parte a legii. Băiatul creşte frumos şi voinic dar evită mereu să ia parte la tâlhăriile bandei, chiar dacă nu ştie că aceasta se face vinovată de soarta sa. Pleacă cu zilele prin pustietăţi preferând tovărăşia ciobanilor de la stâni. De la unul din păstorii care îl îndrăgiră băiatul află marele secret : “Măicuţa ta zace moartă / Jos la crucea cea de piatră / La crucea acea de-argint / Omorâtă de un bandit”. Dan se simte cuprins de mare furie şi o grozavă dorinţă de răzbunare iar reacţia sa este una pe măsură: “Dan atunci când auzi / La bandiţi el se opri / Şi pe toţi mi-i copârţi”. Băiatul reuşeşte să îi doboare pe toţi tâlharii, răzbunând astfel moartea măicuţei sale. După ce face dreptate, Dan se hotărăşte să ia drumul codrului, să devină haiduc pentru a lupta împotriva stăpânirii dar din povestea sa a învăţat deja ceva… Niciodată să nu le facă rău celor simpli şi fără avere, să aibă grijă de aceştia şi să judece orice faptă înainte de a-o săvârşi … “Am să ies la drumul mare / Şi-am să prăd ce îmi iese-n cale / Dar nu mame cu copii / Că rămân orfani sărmanii”…
Bibliografie – Ion Faiter “Remus Opreanu – povestea unui sat dobrogean”, baladă culeasă de la Elena Perjoc
[codepeople-post-map]
