În sudul şi sud-vestul Dobrogei s-au păstrat prin vetrele săteşti două legende extrem de interesante. Versiuni ale lor se regăsesc şi pe malul celălalt al fluviului, în satele din Călăraşi, dar este greu de stabilit cu exactitate de unde a plecat prima variantă. Una dintre aceste poveşti este cea lui Tanislav Viteazul, un haiduc care a provocat mari pagube turcilor, probabil cândva în secolele XVIII – XIX. Ajutat de ţărani, Tanislav reuşea mereu să fugă din calea soldaţilor trimişi în urmărirea sa şi aşa au trecut ani buni. Într-un final, din cauza unui trădător ademenit cu parale turceşti, Tanislav a fost prins. Turcii nu au vrut să îl ducă în vreun oraş, de teama unei revolte populare. S-au decis să îl execute pe loc, în mijlocul Dunării, de pe un caic otoman. I-au legat de gât o piatră de moară şi l-au aruncat în apă. Cum-necum, printr-o adevărată minune, haiducul a reuşit să se dezlege şi să scape: Stanislav se ridica/Şi ca peştele-nota/Că Dunărea îl cunoştea/Ea pe dânsul, el pe ea… A reuşit să ajungă pe mal şi să fugă şi spun bătrânii că şi-a continuat aventurile ani mulţi încă. Cea de a doua poveste este pur bulgărească şi ştim că era cântată des în satele dobrogene populate la începutul sec.XX de către etnici de obârşie vecină. Este balada frumoasei Iana Cuculeana. Aceasta avea un frate Stoian, grav bolnav care îi adresează o rugăminte: Măre Soro Dalbă Iană/ Du-te şi adu-mi apă/Apă din Dunăre (balada are rimă în varianta originală bulgărească). Fata îl ascultă şi merge la Dunăre deşi nu cunoştea prea bine locurile. Se rătăceşte şi nu ştie ce să facă, astfel că se roagă lui Dumnezeu să o transforme în pasăre, ca să poată vedea satul său de sus, din adâncul cerului. Este transformată într-un cuc şi potrivit baladei, şi astăzi îşi caută încă fratele…

Bibliografie – Gheorghe Vrabie – Balada populară română – 1966

Foto – Ionuţ Druche / Pelicani pe apă

[codepeople-post-map]