Era într-o zi de vară, prin anii 20! Tânărul cizmar Hamit Ali Mehmet, născut şi crescut în Babadag, mergea cu căruţa prin pădurea Codrului spre Sarighiolul de Deal. Îi convenea să meargă o dată la câteva săptămâni 40 de kilometri dus şi 40 întors pentru că la Sarighiol era lume multă, care abia aştepta ca meşteşugarul să le facă încălţări trainice sau să le repare pe cele vechi. În schimbul lor, Hamit primea alimente şi cereale, pe care le punea apoi în hambar, păstrându-le pentru lunile grele de iarnă.
În acea zi, Hamit se gândea la ale lui, când deodată pe cărare, în faţa căruţei sale, răsări de niciunde un tâlhar. Era mare şi voinic, cu o căutătură rea în ochii, cu un pistol în mâna dreaptă al cărui trăgaci era atins uşor de degetul arătător. “ Dă-mi tot ce ai sau te curăţ” urlă namila, vorbind în româna lui cu accent rusesc. Hamit îngheţă… Îl recunoscuse imediat din povestirile altora. Era Terente, banditul din Carcaliu, spaima călătorilor şi a oamenilor cu cheag.
Nu avea mai nimic la el, dar se temea că o să rămână fără cal şi căruţă, pentru care trudise atâtea amari de luni. Când tocmai vru să spună ceva, undeva, departe, în spatele lor se auziră tropote de cai. Le auzi şi Terente, care lăsă pistolul uşor în jos, pe faţă citindu-i-se îngrijorarea. Lui Hamit îi veni imediat un gând năstruşnic şi pe datăî îi spuse tâlharului: “ În spatele meu e prefectul, cu jandarmi mulţi după el. Cruţă-mă”.
Terente îl privi atent şi iscoditor, neştiind imediat ce să facă. Nu stătu însă mult pe gânduri, făcu un salt lângă căruţă, îi smulse cizmarului fesul din cap şi fără să mai spună ceva, dispăru în adâncul pădurii. Rămas fără fes, Hamit oftă uşurat. Îşi contiunuă drumul şi înainte de Sarighiol îl ajunseră şi aşa-zisele potere, nişte boieri de la oraş care cutezaseră să iasă la plimbări fără arme la ei. Cizmarul îşi văzu de ale lui apoi se întoarse teafăr la Babadag, fără să povestească cuiva întâlnirea lui cu Terente.
Lunile următoare apăru zvonul că în pădurea Codru îşi face veacul un nou bandit, un turc cu fes ce vorbeşte în limba profetului Mohamed. Hamit singur ştia că e Terente şi că acel fes este al lui. Nu a zis nimănui decât peste ani, când Terente murise şi devenise deja poveste. Ce îl supăra însă cel mai tare pe Hamit era că niciodată nu a mai ştiut ce s-a întâmplat cu fesul…
Bibliografie – Cintian Bărbulian – Monografie Babadag; Analele Dobrogei 1934-1937
[codepeople-post-map]
