Pentru mulţi dintre călătorii străini, Dobrogea medievală era un tărâm extrem de periculos, prin care puteai călători în siguranţă doar dacă beneficiai de protecţie militară. Nu toţi străinii puteau obţine însă soldaţi din partea paşelor otomane, astfel că se aventurau de unii singuri prin stepa în care îşi făceau veacul bande de proscrişi. Oraşele şi aşezările erau oaze de linişte şi protecţie dar “pustiul” dintre ele, mai ales cel din centrul provinciei, era coşmarul oricărui călător. În anul 1401, în drumul său spre Cetatea Albă, cavalerul burgund Ghillbert de Lanoy este şi el obligat să traverseze Dobrogea, doar însoţit de un tălmaci. Este atacat în plină zi, jefuit de cei 120 de ducaţi de aur pe care îi avea la el şi de giuvaerurile scumpe pe care urma să le dăruiască unor gazde în cetatea moldoveană. Lanoy este legat de un copac dar lăsat în viaţă. Dezlegat a doua zi de nişte ţărani, Lanoy ajunge în cele din urmă la Cetatea Albă. Auzind ce s-a întâmplat, domnitorul Alexandru cel Bun trimite oşteni în Dobrogea iar aceştia reuşesc să îi prindă pe tâlhari şi să recupereze bunurile cavalerului. Nouă hoţi, cu ştreangul de gât, îi sunt înfăţişaţi lui Lanoy, care primeşte drept de viaţă şi de moarte asupra lor. Generos, burgundul decide ca ei să traiască… Mulţi călători străini din Dobrogea medievală au scris că astfel de fapte erau posibile întrucât bandiţii erau adesea protejaţi de ofiţeri otomani locali, care primeau părţi din prăzi, pentru a închide ochii asupra acestor acte criminale. Numeroasele atacuri erau amplificate şi de superstiţii inedite. În prima junătate a secolului XVII, un călător pe nume Baksici scria: “tot timpul eşti în aşteptarea morţii… peste tot vezi morminte ale oamenilor care au fost ucişi şi asta bagă spaima în orice călător… de aceea trebuie să ai cai buni, ca la mare cumpănă să poţi fugi să îţi aperi viaţa”. Acele morminte de care scrie Baksici nu sunt însă altceva decât tumulii antici ce pot fi văzuţi a tot pasul şi în ziua de astăzi. Este drept însă că proasta administrare a provinciei conducea adesea la apariţia de bande de tâlhari ce erau gata să atace orice călător străin. Situaţia se schimbă însă din secolul XVIII iar un veac mai târziu drumurile dobrogene sunt sigure, spre liniştea diplomaţilor tot mai numeroşi care ajung să treacă prin aceste locuri.

Sursă bibliografie – “Călători la Pontul Euxin” – Constantin Cioroiu

Sursă foto – panoramio.ro – peisaj dobrogean

[codepeople-post-map]