Povestea spune că acum aproape două mii de ani, când a venit pe meleagurile dobrogene, apostolul Andrei şi-a făcut la peştera ce îi poartă numele foarte mulţi ucenici. Patru dintre aceştia, trei fecioare şi un tânăr, au fost trimişi să propovăduiască numele Domnului prin zona Derventului de azi. După ce au creştinat mulţi localnici, cei patru tineri au fost arestaţi de romanii ce îi progoneau deja pe creştini. Ucenicii Sfântului Andrei au fost martirizaţi se spune, acolo unde se află astăzi cele patru cruci tămăduitoare. Despre acestea, se mai zice că nu au fost puse de vreo mână omenească, ci că au crescut din pământ, după ce tinerii ucenici ai Sfântului Andrei au fost ucişi. După moartea Celor 4 martiri, locul a fost treptat uitat, până acum câteva sute de ani. Într-o zi de vară, un cioban surdo-mut din Coslugea se afla pe câmp, cu turma de oi, şi la un moment dat, când animalele păşteau liniştite, s-a dus să se odihnească la umbra unor copaci. Acolo, şi-a pus capul pe cea mai mare dintre crucile de piatră şi a adormit. După puţin timp, s-a pornit o furtună cum nu se mai văzuse iar bărbatul s-a trezit, speriat de tunete îngrozitoare. Auzea acum freamătul cerurilor, bubuitul fulgerelor, zgomotul ploii şi talăngile oilor speriate. Se lecuise de beteşug şi auzea acum mai bine decât oricine. Şi minunea nu se oprise aici: ciobanul putea vorbi. Fericit că a fost tămăduit, bărbatul a mers în sat şi le-a povestit semenilor săi de minunea petrecută. Aşa au aflat din nou românii de Dervent şi de crucile martirilor şi vorba acelui loc sfânt a fost purtată degrabă în toate colţurile ţării. De atunci Derventul a devenit loc de pelerinaj obişnuit al creştinilor de peste tot, un tărâm în care orice credioncios îşi poate găsi tămăduirea…

 Sursă bibliografie – Marian Moise – “Ţara Dorobanţilor de Fier”