Satul 2 Mai, Kogălniceanu şi Cuza

Cei mai mulţi dintre dobrogeni au ajuns măcar o dată în frumosul sat 2 Mai, acolo unde, chiar şi acum, în ciuda avântului turistic al zonei, timpul pare să fi rămas în loc. Ce ştiu puţini dintre noi este originea numelui acestei localităţi. Ministrul de Externe al României, Mihail Kogălniceanu i-a pus acest nume (de fapt Două Mai) în anul 1878, în amintirea loviturii de stat de pe 2 mai 1864. Atunci, domnitorul principatelor Ţara Românească şi Moldova, Alexandru Ioan Cuza a dizovat Adunarea Legislativă care refuza să emită legea rurală, prin care ţăranul român urma să fie împroprietărit. Dizolvarea Parlamentului a condus ulterior la emiterea Legii Rurale şi implicit la ridicarea nivelului de trai al tuturor românilor din cele două principate. Kogălniceanu a ţinut mult ca acea zi importantă să nu fie uitată şi a botezat astfel satul constănţean. Tot în cătunul 2 Mai, tot în 1878, dar cu ceva timp înainte de botezul lui Kogălniceanu, domnitorul Carol I (rege al României din 1881) a înfipt drapelul ţării în pământul dobrogean, proaspăt alipit Patriei. Astăzi, 2 Mai este un sat turistic şi pescăresc extrem de pitoresc, care aparţine administrativ de comuna Limanu şi în care locuiesc laolaltă români, ruşi, lipoveni, greci şi turci.

sursă foto – ecomareaneagra.wordpress.ro – vedere aeriana 2 Mai

[codepeople-post-map]

Tag-uri: , , , , , , , , , ,

Articole Interesante

Folosim cookie-uri pentru analiza traficului pe pagini și produse și menținerea setărilor. (ex: Funcția "Ține-mă minte" sau setări legate de GDPR).

Salvat!
Setări confidențialitate


  • wordpress_gdpr_cookies_allowed
  • wordpress_gdpr_cookies_declined
  • PHPSESSID

Refuz toate
Accept toate