Pe 27 martie 1907, aflat la Paris, Constantin Brâncuși, ucenic al celebrului sculptorul francez August Rodin, a hotărât să părăsească atelierul acestuia, rostind celebrele cuvinte: „Rien ne pousse à l’ombre des grands arbres” – “Sub umbra unui stejar nu poate crește decât iarbă”. Tot din acel an, Brâncuși a renunțat la modelajul tradițional, lucrând direct în piatră.

După câțiva ani grei petrecuți în capitala Franței, în 1916, sculptorul şi-a creat propriul atelier, pe Impasse Ronsin, la numărul 8. Multitudinea de metale şi de blocuri de piatră au cântărit prea greu pe podeaua atelierului, încât aceasta a cedat, așa că în 1927, Brâncuşi s-a mutat tot pe Impasse Ronsin, câteva case mai sus, la numărul 11, locul unde avea să creeze şi să trăiască până la moartea sa, în 1957.

Atelierul avea şi vecini pe măsură. Se împrietenise cu soţii Claude şi Francois – Xavier Lalanne, alături de care îşi înveselea serile cu câte o vodcă sau o ţigară. Brâncuşi îmbătrânise. Claude îşi aduce aminte că românul nu îşi mai putea ridica nici măcar uneltele, de multe ori el fiind mâna lui dreaptă. „El avea vizitatori, colecţionari, care aduceau alţi oameni să îi viziteue studioul. De asemenea, au venit foarte mulţi americani, care doreau să îi aducă un omagiu sau să îi cumpere lucrările.”, îşi amintea Lalanne.

La începutul anilor’50, Brâncuși a încetat să mai sculpteze. Ultima sa operă a fost Grand Coq, finalizată în 1949.

”Am fost trimis și eu de mic copil la procopseală în lume. N-am pierdut legătura și nu mi-am scos rădăcinile pentru a umblă năuc pe glob. A profitat și arta mea. M-am salvat că om” mărturisea Brâncuși.

Sursa: Historia.ro