joi, decembrie 2, 2021
Povestea lui Ronciu și a frumoasei Aișe

Nimeni nu ştia exact de unde anume venise. Era harnic, priceput la vorbă, curajos şi puternic ca nimeni altul, dar despre viaţa şi poveştile lui de dinainte, era peste putinţă să afli ceva. Mocanul se numea Ronciu şi ajunsese pe meleagurile noastre, pe păşunile de lângă Kiustenge, într-o primăvară, şi atât de mult iubi locurile, că se hotărî să nu mai plece. Trecuseră vreo doi ani de când Ronciu venise la mal de mare şi multe fete de valahi erau topite de dorul lui şi gata să îl ia de soţ, căci era şi plăcut tare la înfăţişare, dar mocanul se ţinea singur şi nu părea dornic să îşi facă vreo familie. Îl respectau şi preţuiau deopotrivă şi oierii de aceeaşi credinţă creştină, dar şi păstorii turci.

Într-o zi de toamnă se adunară târlele de lângă Kiustenge şi păstorii de neamuri diferite hotărâră să îşi pună un staroste peste ei, care să îi conducă cu isteţime şi să îi ferească de primejdii. Îl numiră pe Ronciu, cel ce ştia a vorbi cu înţelepciune şi care era cel mai priceput, chiar şi în kureşul (trânte tătăreşti) musulmanilor, nefiind vreun bărbat care să se laude că l-ar fi învins vreodată pe mocan, în luptă dreaptă. În seara aceea, când lumea era veselă şi cânta la foc şi pe turceşte, şi pe tătăreşte şi pe româneşte, atunci Ronciu o văzu pentru întâia dată pe Aişe, fata văduvei Fatima, o copilă cuminte şi graţioasă asemeni unei ciute. Ochii negri, cu luciri de astru îi străpunseră inima românului şi din ziua aceea, el nu mai avu parte de linişte. O căuta peste tot, o urma adesea la ghiol şi o ajuta să aducă apă. Fata îl plăcea şi ea, dar se ferea să o arate, căci erau de neamuri şi credinţe diferite.

Într-o zi, nemaisuportând să stea fără iubirea sa, Ronciu merse la văduva Fatima şi îi ceru binecuvântarea pentru a o lua pe fată drept soaţă. Se îngrozi Fatima când află de cei doi, căci nu se cuvenea atunci ca o musulmană să se însoţească cu un valah, fie el şi statoreste respectat. Iubirea lor părea sortită pieirii, dar Ronciu nu se împăcă cu soarta. Pentru iubirea Aişei, el se lepădă de credinţa creştină şi deveni musulman, luându-şi numele de Raşid. Doar aşa putură cei doi să îşi vadă visul şi să întemeieze o familie. Raşid şi Aişe avură un copil, Elias şi îşi făcură casă pe locul unde altădată erau târlele. În acele locuri mulţi dintre păstorii turci, din neamul lui Aişe, îşi ridicară şi ei locuinţe. Erau toţi turci veniţi din Anadol, din Anatolia şi de aceea aşezarea lor din Dobrogea, luă numele de Anadolchioi (Anadalchioi)…

Surse bibliografie – Ibram Nuredin – “Turcii dobrogeni, interferenţe culturale şi civilizatorii, Eugenia Doina Gemală -”Legende din ținuturi dobrogene” – (adaptare)

[codepeople-post-map]

sursă foto – pictură Adam Bălțatu – Peisaj din Dobrogea (detaliu)

Tag-uri: , , , , , , , , ,

Articole Interesante

Folosim cookie-uri pentru analiza traficului pe pagini și produse și menținerea setărilor. (ex: Funcția "Ține-mă minte" sau setări legate de GDPR).

Salvat!
Setări confidențialitate


  • wordpress_gdpr_cookies_allowed
  • wordpress_gdpr_cookies_declined
  • PHPSESSID

Refuz toate
Accept toate