Legenda lui Koyun Baba, salvatorul Babadagului

Una dintre cele mai frumoase legende ale Dobrogei noastre dragi este cea a lui Koyun Baba (Tatăl Oilor), păstorul turc care a salvat Babadagul (Muntele Tatălui) de la distrugere. Povestea spune că, acum mai bine de şase sute de ani, pe dealul de lângă oraş era un gheizer, un vulcan cu apă fierbinte, prin care şuvoaie din adâncurile pământului ameninţau să iasă la suprafaţă şi să inunde aşezarea. Oamenii din sat şi-au dat seama de pericol şi au cerut ajutorul dregătorilor care conduceau zona. Aceştia au încercat să acopere acea fântână naturală, aruncând peste ea pământ şi piatră, dar fără izbândă, pentru că apa continua să se reverse, cu o putere din ce în ce mai mare.

Oraşul părea condamnat, dar tocmai în acele ceasuri de groază, avu loc şi minunea. Un păstor iubit şi respectat de toţi semenii săi, Koyun Baba găsi o soluţie ingenioasă. El adună toată lâna oilor sale şi o cără cu zeci, dacă nu cu sute de care, până pe deal, în locul primejdios. Lâna aruncată în acel loc se îmbibă cu apă, iar furia şuvoaielor se domoli pe dată, căutând alte căi prin adâncuri şi lăsând astfel pe musulmanii din Babadag să aibă parte de o viaţă liniştită. Salvatorul Koyun Baba muri ceva ani mai târziu şi în semn de respect şi preţuire pentru el, oamenii din oraş îl înmormântară sus, acolo, în apropierea “vulcanului” pe care îl învinsese prin isteţime. Dealul Koyun Baba şi mormântul acestuia sunt acum loc de pelerinaj pentru toţi musulmanii dobrogeni şi nu numai. Aici, lângă mormântul Salvatorului se jertfesc anual berbeci, iar imamul citeşte rugăciuni în care este pomenit Tatăl Oilor.

Mai există, de mai bine de jumătate de mileniu, obiceiul de a urca această colină abruptă şi de a lăsa un obiect textil, agăţat de ramurile copacilor din poiana sfântă, chiar dacă Muftiatul Musulman interzice acest lucru (vezi foto pancarta). Se spune însă că, dacă faci acest lucru, măcar o dată în viaţă, vei avea parte de noroc şi de îndeplinirea dorinţelor. Această tradiţie este respectată de către musulmanii dobrogeni, dar eu, personal, am cunoscut şi mulţi români care au mers pe Muntele Sfânt pentru a îndeplini acest ritual. Multă lume spune că eroul Koyun Baba a trăit în vremurile în care Babadagul abia se întemeiase şi că ar fi făcut parte din primele generaţii ale neamului lui Sari Saltîk (Saltuk), Întemeietorul. Se spune că Tatăl Oilor ar fi fost chiar cel care ar fi descoperit, la un moment dat, mormântul Întemeietorului. Dar istoria lui Sari Saltîk este o cu totul altă poveste…
Sursă fotografii deschidere și de final – www.dezvaluiri.ro

[codepeople-post-map]

Tag-uri: , , , , , , , , , ,

Articole Interesante

Folosim cookie-uri pentru analiza traficului pe pagini și produse și menținerea setărilor. (ex: Funcția "Ține-mă minte" sau setări legate de GDPR).

Salvat!
Setări confidențialitate


  • wordpress_gdpr_cookies_allowed
  • wordpress_gdpr_cookies_declined
  • PHPSESSID

Refuz toate
Accept toate