Meleagul nostru dintre Dunăre şi Mare a fost de-a lungul secolelor casă bună pentru etnii de tot felul şi de religii. Am vorbit despre cerchezi, tătari, turci, greci şi lipoveni şi am ajuns iată, la un popor, care astăzi este condamnat la uitare în Dobrogea noastră. Vorbim despre găgăuzi (gagauzlar), creştini de rit ortodox care şi-au lăsat amprenta şi poveştile migraţiei lor şi în satele Dobrogei noastre. În Republica Moldova trăiesc acum cam 152.000 de găgăuzi, în Ucraina sunt peste 30.000, la fel şi în Grecia, în Turcia aproximativ 15.000, în Rusia 13.700 iar în Bulgaria 540. Pe vremuri erau mii de găgăuzi şi în România şi mai ales în Dobrogea. Un recensământ local din 1930 ne vorbeşte de 1000 de găgăuzi, din care 752 în judeţul Constanţa iar restul în Tulcea. În 2002 nu mai erau înregistraţi în ţara noastră decât 45 iar acum se pare că au mai rămas doar cinci. Supravieţuitorii au toţi peste 80 de ani şi stau în Vama Veche (Ylanlîk, Şerpăria), sat pe care chiar găgăuzii l-au întemeiat în anul 1811. Povestea găgăuzilor dobrogeni a început însă acum aproape opt secole, în veacul al 13-lea fiind cunoscuţi primii emigranţi găgăuzi de la noi. Atunci chiar au întemeiat în zona Cavarna Mangalia un aşa-zis prim stat al lor, denumit Uziăilet (cu existenţă însă efemeră). În sec.XVII au încercat din nou constituirea într-o uniune statală în zona Varna (Republica Vister), dar nici de această dată, fără prea mare succes. Au fost majoritari sau au întemeiat sate mari şi frumoase precum Beidaud, Stejaru, Agighiol, Izvoarele, Vama Veche, Azaplar (Tătaru), Ghiolpunar (Şipotele), Nastradin (Pădureni) şi se găseau şi în aşezări mai mari precum Cernavodă, Techirghiol, Mangalia sau Constanţa. Mulţi au crezut despre ei că sunt musulmani datorită trăsăturilor deosebite, dar ei sunt de secole creştini, însă originari din grupul turcic al oguzilor (singurul grup etnic de limbă turcică de religie creştină). După 1812, când Rusia a anexat Basarabia, tot mai mulţi găgăuzi au părăsit Dobrogea iar în sec.XX mulţi dintre ei au fost asimilaţi de românii dobrogeni. Astăzi, supravieţuitorii acestei etnii au rămas doar pentru a ne spune poveştile lor…
[codepeople-post-map]