Prolog.Noi, oamenii de pe uscat, avem o viziune extrem de romantică despre ce înseamnă viața în Deltă, unde nu găsești internet la oricare colț și dacă-l găsești, nu garantează nimeni că va merge strună. Acolo, la capătul Deltei, stăpână e doar apa…
Dupa cinci ore de drum leneș, pe puntea din pupa unei șalupe bătrane, în burta căreia tușea alene motorul scuipând un șuvoi alburiu de gaze, în lumina soarelui la un pas de scăpătat, un castel de apă înalt, cu un cap mare și trup roșcovan, stârnește primul semn de entuziasm “Uite castelul de apă construit de Regina Maria”. Orașul semințiilor lumii, Sulina, se întinde pe ambele maluri ale brațului Dunarii care îi poartă numele. Se apropia seara, dar, în timp ce stomacul întins până la nas adulmeca mirosul de pește prefăcut în saramură, pofta de inedit sporea treptat și năbădaios de nerabdătoare, fiindcă a doua zi urma să văd și să fotografiez un alt cimitir “viu” al Romaniei, Cimitirul maritim din Sulina.
La 20 de metri de intrarea în cimitir stă, acum nefolosit, Dricul orașului. Roxana, ghidul nostru cultural, ne povestește că pe caruța neagră, ornată cu îngeri și cruci, se odihnește, adeseori o pisică neagră, flocoasă cu ochi albaștri și reci. Doar ca astăzi, n-am avut noroc. Poate era plecată să caute un călător spre tărâmul de dincolo.
Un șir de pietre funerare, cu capete rotunde, veghează peste timp lângă mormintele mai multor marinari englezi, majoritatea foarte tineri, până in 39 de ani. Cel mai tânăr dintre ei avea doar 17 ani, când nisipul Sulinei i-a oferit odihna veșnică.
La câțiva pași își doarme somnul de veci mecanicul șef al vasului englezesc cu aburi KEPLER, Thomas Rutheford, mort la 36 de ani.
Lângă marinari, la marginea cărării prăfuite, care străbate cimitirul, două pietre de mormânt atrag imediat atenția, crucile mari de piatră, cioplite pentru a străbate timpul și a-și spune povestea fără odihnă, vorbind în muțenia lor despre doi îndrăgostiți care au murit înecați împreună.
Printre valurile de maci și flori de câmp de toate culorile, cărările cimitirului continuă să depene aduceri aminte despre lumea buna a vremii care și-a gasit locul de veci în cimitirul din Sulina, printre ei fiind Ecaterina Moruzi, nepoata prințului Sturza, dar și un prinț și o prințesă greci, înmormântați unul lângă celălalt, strajă stându-le două monumente înalte și ascuțite, la doi pași de fetele aristocratice fiind ingropat un pirat, pe a carui piatră funerară este cioplit semnul hâd al meseriei: un cap de mort cu doua oase încrucișate. În apropiere, doua fetițe de piatră amintesc de dragostea pe care și-o purtau cândva, atât de adâncă, încât fetița mai mare a sărit în fântană după sora ei mai mică, pentru a o salva de la înec. Au murit, însă, amandouă, iar oamenii le-au gasit îmbrățișate și le-au imortalizat într-o strângere în brațe eternă, spre știința veacurilor în care Dunarea se va scurge către Marea cea Mare…[codepeople-post-map]
[codepeople-post-map]
