Cele de mai jos s-au întâmplat în anul 1476, în Dobrogea noastră, și au fost povestite de un cărturar italian, prezent la evenimente. Giovanni Maria Angiolello era din Vicenza, luptase pentru Veneția și căzuse prizonier la turci cu opt ani în urmă, în bătălia de la Negroponte. Inteligent, cult și abil a ajuns la Constantinopole și a devenit vistier al sultanului Mahomed II Cuceritorul (Fatih). Se afla la Edirne (Adrianopole) în 1475 când sosește vestea îngrozitoare: Hadâm Suleyman Pașa (Soliman), beyrlebeyul Rumeliei a fost zdrobit de Ștefan cel Mare în bătălia de la Vaslui (Podul Înalt). Rușinoasa înfrângere îl înfurie pe Mahomed care decide să meargă în Moldova pentru a-l pedepsi pe Ștefan. În primăvara lui 1476 (mai sau martie, după alte surse) expediția militară pleacă spre Moldova: Mahomed conduce o armată de peste 200.000 de soldați (după alte surse – între 90.000 și 150.000) iar Angiolello face parte din alaiul sultanului. Cărturarul descrie călătoria spre Moldova și mai ales drumul prin Dobrogea. “Am ajuns la Varna, castel așezat lângă țărmul Mării Negre. Aici se spune că a căzut un rege al Ungariei (Vladislav VI, ucis în bătălia de la Varna – 1444), înainte ca Ioan Cavalerul Alb (Iancu de Hunedoara), tatăl regelui Matei, să fi fost rege al Ungariei”. Expediția își continuă drumul prin Dobrogea (de puțin timp provincie a Imperiului dar în continuare disputată de români și de turci) numită de italian Țara Abrosit. Este un drum greu și în care otomanii îndură mari lipsuri pentru că în acea vreme Dobrogea era o țară pustiită de războaie: “Se văd mari mormane de oase adunate, ca niște movile… Locurile sunt sălbatice, fără urmă de apă de băut, de care am dus mare lipsă, deoarece mai multe zile nu am avut altă apă decât cea a mării. Din această cauză făceau (soldații) gropi în nisip, pe lângă țărmul mării și din acea apă beam noi căci altă apă nu se găsea.”

Nimeni nu se aștepta însă la ceea ce avea să urmeze: în acel început de vară, Dobrogea este scena unei invazii incredibile de lăcuste. Relatarea lui Angiolello este elocventă:

” În acea pustietate care se numește Abrosit am fost asaltați de o mulțime de lăcuste mari, de o culoare schimbătoare, bătând în cenușiu și roșu, urmată de o așa mare puzderie, că nici nu este cu putință să creadă cineva care nu le-a văzut. Alcătuiau nori atât de groși încât întunecau soarele și când coborau pe pământ rodeau până și sacii de pesmet din corturi, de la primul până la ultimul. Nici mâncarea nu putea fi gătită căci îndată ce erau descoperite oalele se și umpleau de acele gângănii”. Suferințele pricinuite de această invazie de insecte aparent inofensive sunt greu de imaginat astăzi. Caii erau acoperiți tot timpul, pentru a nu înnebuni. Pentru că ziua le era imposibil să meargă, otomanii stăteau ascunși în corturi și marșul spre Moldova avea loc doar noaptea, pe răcoare. După vreo 10 zile de chin, armata otomană ajunge aproape de Dunăre. Sunt trimiși înainte sacagii care să aducă apă dulce pentru grosul armatei. Angiolello spune că mulți militari au murit pentru că au băut prea mult, “cu nesaț, căci le mergea la inimă”. Au scăpat de lăcuste căci norul uriaș a trecut mai departe în Țările Române (invazia a fost consemnată și de cronicari din Țara Românească și Moldova). Armata lui Mahomed a stat trei zile la Dunăre așteptând ca de la Silistra să sosească nave militare și de aprovizionare. Marșul dezolant din Dobrogea și-a pus amprenta asupra otomanilor. Pe 25 iulie, la Valea Albă (lângă Războieni) avangarda de 30.000 de soldați condusă de Soliman Pașa “Hadâmbul” (același învins în 1475 la Vaslui / Podul Înalt) este învinsă de Ștefan cel Mare. Acesta avea cu el doar oastea mică (12.000 – 15.000 de oameni), nu toată Oastea Mare de cca.50.000 de soldați (multor răzeși le dăduse drumul acasă după înfrângerea tătarilor la Ștefănești). A doua zi sosește însă marea oaste a lui Mahomed, căreia i se alăturase și Laiotă Basarab, domnul Țării Românești, cu peste 10.000 de soldați. Cu o armată de aproape zece ori mai mică , Ștefan cel Mare este învins și silit să se retragă. Va continua să hărțuiască însă oastea otomană care nu reușește să cucerească Moldova și nici marile cetăți Neamț, Hotin sau Suceava. Expediția militară se va încheia fără un rezultat clar, Mahomed II părăsește Moldova, tot prin Dobrogea. Angiolello va rămâne prizonier până în 1485, când reușește să fugă. Pe viitor va mai colabora însă cu otomanii (cu sultanul Selim I 1512-1520) apoi se va întoarce la Vicenza. Aici devine președinte al notarilor și își scrie memoriile, fără să uite de clipele petrecute în Țara Abrosit sau de groaznica invazie a lăcustelor…

Bibliografie – Călători străini în Țările Române, vol.1 (1331-1550) / 1968/ Relatarea lui Giovanni Maria Angiolello ; Istoria României (Teodor, Papacostea, Hitchins, Brăbulescu); Istoria Imperiului Otoman; istorie pe scurt.ro /  Bătălia de la Războieni / Valea Albă sau cum a ieșit Ștefan cel Mare victorios dintr/o înfrângere; News from Negroponte… Meserve, Margaret; moldovenii.md

Sursa foto – site-ul geo-spatial.org / Materialul – Litoralul românesc în documente cartografie – perioada medievală, autor Ștefan Constantinescu; reprezentare foto a hărții lui Giacomo Cantelli da Vignola sec XVII (preluare din Romulus Șeișanu – Dobrogea, Gurile Dunării și Insula Șerpilor / 1928

[codepeople-post-map]