Un vechi cântec lipovenesc din bălţile Dunării noastre ne spune că voievodul Petru Rareş (1527-1538, 1541 – 1546) a fost ani buni pescar, trăind pribeag prin satele din Nordul Dobrogei. Mergea des la Galaţi să vândă peştele, pe care îl prindea însă pe canalele bătrânului fluviu. Fiul lui Ştefan cel Mare şi al Răreşoaiei a ajuns într-o zi într-un sat, unde a cunoscut-o pe Mariţa (Marica, Maria), o rusoaică frumoasă, de care s-a ndrăgostit nebuneşte. Şi au trăit fericiţi ani buni, până când în satul lor a ajuns vestea că Ştefăniţă Vodă a fost otrăvit. Moldova îl cerea domn acum pe Rareş, fiul lui Ştefan cel Sfânt. Pescarul plecă la Suceava să ia domnia, “cu alai şi oşti”, dar tocmai atunci tătarii “dădură năvală în satul lui de la Dunăre”, prădară tot şi o furară şi pe Mariţa, iubita sa. Când află vestea, Petru Rareş porni degrabă să îi pedepsească pe mişei. “S-a repezit domnul cu oşti la fraţii săi de la Dunăre, pe cai iuţi ca vântul, Îi alungă pe necredincioşi, Şi-i înecă în Mare”. Trecu astfel prin foc şi sabie orice tătar întâlnit, dar de urma Mariţei nu a mai putut da niciodată. Cu inima zdrobită, Vodă s-a întors în Moldova şi a domnit cu dreptate ani buni. Nu s-a mai întors niciodată în Dobrogea cea frumoasă, ce îi amintea de iubirea sa pierdută…

Sursă bibliografie – , Valeriu I Grecu – Analele Dobrogei 1924-1927, serie veche

Sursă foto – wikipedia.org

[codepeople-post-map]