De la sfârşitul secolului X, timp de aproape trei veacuri, pământul dintre Dunăre şi Mare (aflat sub stăpânirea Bizanţului) a suferit numeroase invazii ale unor popoare migratoare, precum cele ale pecenegilor, uzilor, tătarilor şi cumanilor. Povestea noastră se leagă de ultimii dintre aceştia şi de evenimente petrecute în anul 1094, atunci când pe tronul Imperiului Bizantin domnea Alexios I.

Cumanii, puternici şi numeroşi au atacat teritoriile Bizanţului, sub pretextul de a-l schimba pe împărat cu un moştenitor aşa-zis mai legitim, Diogene, fiul fostului basileu Roman al IV-lea. Pe vremea aceea, Dobrogea noastră era organizată sub forma unei entităţi statale, numită Thema Paristrion (Paradunavon).

În “Alexiada”, cartea scrisă de prinţesa Anna Comnena, fiica împăratului, se menţionează: “În toiul nopţii, sosi în tabără Pudilă (Pudilas), un fruntaş al valahilor, care aduse vestea trecerii cumanilor peste Dunăre”. Acest Pudilă, conducător al valahilor îl anunţă pe Alexios că migratorii atacă localităţile din Thema Paristrion.

“Alexiada” şi alte izvoare istorice ulterioare ne completează povestea: Împăratul îi trimite în Dobrogea pe generalii Cantacuzino şi Tatikios, iar aceştia, ajutaţi de valahii lui Pudilă, reuşesc să îi învingă pe cumani şi să îi trimită înapoi peste Dunăre. Ştim că forţa militară a băştinaşilor era una importantă, dar niciun izvor istoric nu ne ajută să identificăm exact locul în care cumanii au fost învinşi.

Pudilă este menţionat ca un “fruntaş”, fiind cel mai probabil un conducător al autohtonilor, supus însă stăpânirii bizantine. Istoricul Ion Barnea a opinat că Pudilă (Budilă?) şi-ar fi putut avea “capitala”, undeva în Tulcea, pe lângă Isaccea, acolo unde există un deal numit Bădilă. Localnicii spun că se numeşte aşa, după un viteaz român din vechime. Teoria este susţinută şi de faptul că la Isaccea se află cel mai important vad de trecere al Dunării, pe unde ar fi putut veni cumanii. Certitudini nu există însă, aşa că Pudilă, cel ce alături de Bizanţ i-a învins pe cumani, rămâne încă un alt conducător dobrogean a cărui poveste este învăluită în mister…

Sursă bibliografie – Adrian Rădulescu, Ion Bitoleanu – “Istoria românilor dintre Dunăre şi Mare – Dobrogea”, citate din “Alexiada” Annei Comnena
Sursă foto – tipărituriromâneşti.wordpress.com – pagina din „Alexiada” Annei Comnena în care este menţionat Pudilă

[codepeople-post-map]

Tag-uri: , , , , , , , , ,

Articole Interesante

Folosim cookie-uri pentru analiza traficului pe pagini și produse și menținerea setărilor. (ex: Funcția "Ține-mă minte" sau setări legate de GDPR).

Salvat!
Setări confidențialitate


  • wordpress_gdpr_cookies_allowed
  • wordpress_gdpr_cookies_declined
  • PHPSESSID

Refuz toate
Accept toate