Fiecare dintre noi, cei care trăim în orașul Constanța, am trecut în viața noastră de sute, dacă nu de mii de ori, pe lângă Muzeul de Arheologie din Piața Ovidiu. Mulți dintre noi ne-am oprit adesea, poate într-o zi de vară, în micul părculeț de lângă Edificiul Roman cu Mozaic, acel spațiu verde străjuit de blocuri mari de piatră, pe care meșteri de acum două milenii au scris cu dalta, în latină sau greacă, povești neștiute. De obicei, le ignorăm, nu știm ce e cu ele și le considerăm normale, ne-am obișnuit cu ele și nu încercăm să aflăm mai multe. Un bun prieten al meu, acum pensionar, mi-a deschis ochii într-o zi de vară și m-a făcut să văd altfel cele opt altare funerare și diplome expuse acolo. Așa am aflat de povestea Epifaniei, o tomitană care a trăit acum circa 1800 de ani. Piatra sa funerară îi spune pe scurt povestea: s-a născut în Grecia din mamă ateniancă și tată originar din orașul Hermione. Fiică de armator, Epifania s-a căsătorit cu Hermogenes Angilianul, care avea aceeași meserie ca și socrul său. După ce au călătorit ani buni în diverse locuri ale lumii cunoscute, cei doi s-au retras la bătrânețe în casa de la Tomis, unde Epifania s-a dedicat acțiunilor de binefacere. La moartea sa, soțul Hermogenes a ridicat „plin de recunoștință” acest altar, în memoria mult iubitei sale soții. O altă poveste, mult mai tragică este cea a lui Lilas, un copil de numai șase ani, decedat din motive necunoscute. Epigrama de pe altar îi aparține tatălui său Basianus, care transmite următorul mesaj”: „căci am ridicat acest monument eu și soția mea Ianuaria, cea mult prea înlăcrimată. Salutare trecătorilor și sănătate tuturor celorlalți”. Acestea sunt doar două dintre poveștile unor oameni care au trăit în orașul Tomis, acum 1800 de ani, chiar în locurile în care ne ducem noi astăzi existența…[codepeople-post-map][codepeople-post-map]