Nimeni nu îşi mai aduce aminte numele lui… Era un pescar ursuz, care îşi făcea veacul parcă dintotdeauna prin acele locuri izolate, din sudul braţului dunărean Chilia. Trăia singur într-un bordei şi foarte rar călca pe uliţele satului Pardina, când venea să mai vândă ceva peşte şi să îşi cumpere cele de trebuinţă de la magazinul cel mare din sat. Oamenii nu îl priveau cu ochii buni, căci nu era deloc deschis la inimă. Se credea stăpân al lacului pe marginea căruia îşi avea casă… Cum venea cineva să îşi arunce plasele, Ursuzul punea mâna pe cuţit şi sărea la sfadă, suduind străinii cum că “îi strică balta”. Anii au trecut şi Duhurile Apei şi-au făcut treaba: de atâta singurătate, Ursuzul şi-a pierdut minţile, încetul cu încetul. Într-o toamnă târzie putea fi văzut doar mergând pe malul lacului său şi vorbind singur sau cu plăsmurile minţii sale. Nu mai pescuia deloc şi devenise asemenea unei stafii. Lumea continua să se ţină departe de el, pescarii preferând să lucreze departe de lacul lui… Când a căzut prima zăpadă, oamenii din Pardina şi-au dat seama că nimeni nu l-a mai văzut de vreme bună. Nu că i-ar fi dus dorul dar, deh, oamenii satului mai aveau în suflet milă pentru singuratic… Nu au aflat însă niciodată ce s-a întâmplat cu el… Poate că s-a înecat căutând să îmbrăţişeze vreo plăsmuire a bălţii. Bordeiul i s-a risipit iar pescarii au început să îşi arunce plasele în apele acelea… Iar lacului ei i-au pus porecla vechiului stăpân, Nebunu… Lacul Nebunului…

Sursă foto – infopensiuni.ro

[codepeople-post-map]