Razelm – Razim, Lacul Blestemat şi originea numelui

Sistemul lagunar Razim-Sinoe este format din lacuri precum Razim, Goloviţa, Zmeica sau Sinoe. A fost în urmă cu mii de ani un golf al Mării Negre, dar înnisipările l-au transformat într-un lac, cel mai mare din România. Despre Razelm sau Razim se spune că este un lac blestemat. Poartă neagra faimă a unor furtuni nemaivăzute, pornite din senin. Liniştea sa aparentă i-a păcălit pe mulţi, pentru că bărcile temerarilor au fost adesea scufundate de valuri uriaşe, iscate de niciunde. Mulţi au murit înecaţi pe acest lac, de-a lungul veacurilor… Nu au putut ieşi la mal şi au pierit, lucru ciudat, în ape a căror adâncime nu este mai mare de trei metri… De aceea lumea spune că Razelmul ar fi blestemat…. Pescarii ies zilnic pe lac să prindă peşte dar mereu intră cu teamă în această împărăţie primejdioasă a apelor. Dacă vorbeşti cu oamenii locului îţi vor povesti tot felul de grozăvii: ba de cei 7 tineri de la Tulcea căzuţi sub gheaţă, ba de cei patru înecaţi de acum 3 ani… ba de multe alte nenorociri… Cu respect şi teamă vorbesc mereu localnicii de lacul alături de care îşi împart destinul… Şi originea numelui lui este încă un mister… Turcii i-au zis Razelm dar nimeni nu ştie a-ţi spune cum de otomanii i-au pus acest nume sau ce înseamnă el… Unii spun însă că celălalt nume, Razim vine de la un revoluţionar rus ortodox care ar fi fost ucis pe malul lacului… Este însă doar o legendă pentru că personajul în cauză, Stepan (Stefan) “Stenka” Razin (Razim) are o altă poveste. Lider al unei răscoale din secolul XVII a cazacilor de pe Don, el a fost arestat în 1671 şi executat la Moscova, în Piaţa Roşie. Nu a murit pe malul lacului dobrogean dar se poate ca mulţi dintre tovarăşii săi de răscoală, refugiaţi prin Dobrogea noastră să fi botezat lacul după numele fostului lor comandant. Cine ştie… Atâtea taine poartă Razelmul, lacul acesta despre care oamenii spun că ar fi blestemat…

Sursă foto – foto by MarilenaG, sursă – panoramio.com

Razelm Lake

[codepeople-post-map]

Tag-uri: , , , , , , ,

Articole Interesante

Folosim cookie-uri pentru analiza traficului pe pagini și produse și menținerea setărilor. (ex: Funcția "Ține-mă minte" sau setări legate de GDPR).

Salvat!
Setări confidențialitate


  • wordpress_gdpr_cookies_allowed
  • wordpress_gdpr_cookies_declined
  • PHPSESSID

Refuz toate
Accept toate