La doar câţiva kilometri distanţă de Măcin se ridică mândră o frumoasă mânăstire numită Izvorul Tămăduirii. Numele îi vine de la „Fântâna de Leac”, un izvor cu apă rece şi limpede, ce se găseşte câteva sute de metri mai sus, în pădure, chiar la poalele frumoşilor şi bătrânilor Munţi ai Dobrogei. Această Fântână de Leac îşi are legenda sa, o poveste veche şi tristă. Astfel, se spune că odată, de mult, pe locul Măcinului de astăzi se găsea un sat mare şi bogat. Printre cei mai harnici săteni se număra şi ciobanul Stroe, un român voinic dar foarte cucernic şi credincios lui Dumnezeu. De toate aveau Stroe şi femeia sa, mai puţin un copil, aşa că în fiecare zi se rugau Celui de Sus să le bucure viaţa cu un plod. Şi Dumnezeu le ascultă ruga şi îi ferici cu o fată frumoasă ca nimeni alta. Pe când copila ajunse la vremea măritişului, Stroe şi soaţa lui, bătrâni deja, se prăpădiră şi o lăsară singură pe această lume. Dar înainte de a merge în lumea celor drepţi, părinţii îi deteră ca povaţă să fie mereu cuminte şi cu credinţă în Dumnezeu. Şi fata îi ascultă… Nu se amesteca cu restul oamenilor din vatră, nu ieşea prea des pe stradă, ci stătea mai mereu în casă sau pe cărările pădurii, rugându-se la Cel de Sus. Lumea din sat o lăsă la început în pace, dar mulţi spuneau că e ciudată şi o numeau Sfânta lui Stroe. Nenorocirea făcu ca într-o vară seacă, peste sat să se abată o molimă cum nimeni nu mai văzuse vreodată. Mulţi dintre copiii ţăranilor se îmbolnăviră de friguri şi se prăpădiră înainte de vreme. Dar se vede treaba că molima nu cuprinsese doar trupurile firave, ci şi minţile celor mari, căci altfel cum să înţelegi grozăvia ce urmă… Căci unii ţărani începură să spună că molima fusese adusă de “Sfânta lui Stroe”, pe care o făceau vrăjitoare şi aducătoare de blestem.Într-o noapte, vreo trei săteni cu minţile întunecate se gândiră “să rupă vraja” cu o mare nelegiuire. Intrară peste fată în gospodărie, o legară şi o duseră în pădure, unde o omorâră. De îngropat au îngropat-o lângă o stâncă umbrită de copaci falnici. A doua zi, chiar din stânca lângă care se odihnea capul nefericitei fete, ţâşni un izvor limpede precum cristalul, cu o apă rece şi proaspătă, fără de seamăn pe această lume. Şi asta nu era nimic: orice om beteag şi bolnav bea sau se spăla cu apa izvorului, se lecuia ca prin minune şi devea sănătos şi plin de viaţă. Era semnul dat de Dumnezeu că fata era nevinovată iar Cel de Sus făcuse astfel pentru a arăta că Fata lui Stroe fusese într-adevăr o sfântă. Şi oamenii vetrei se căiră amarnic şi plânseră nelegiuirea făcută. De atunci, măcinenii şi mulţi alţi dobrogeni vin mereu să ia apă de la “Fântâna de Leac” şi se roagă Domnului să îi tămăduiască şi să le ierte păcatele…
Bibliografie – Monografia „Măcinul şi Împrejurimile sale” – NC Munteanu Sculeni, 1930
[codepeople-post-map]
