O legendă aproape uitată a milenarei noastre Constanța ne întoarce în timp cu aproape jumătate de mileniu, pe vremea când bătrâna cetate a Tomisului se afla deja sub stăpânirea Înaltei Porți. În anul 1583 un călugăr italian pe nume Giulio Mancinelli a ajuns în Portul Kiustenge, „pe vremuri, un frumos oraș vechi, care acum este un cătun amărât, după ce adeseori a fost atacat, ruinat și ars”.
Mancinelli stă doar câteva ore la Kiustenge, timp în care află despre povestea unei comori uriașe, descoperită aici cu ceva timp în urmă. Călugărul află că un turc bogat din zonă găsise bogății nemăsurate, după ce săpase „sub lespezile mari și frumoase de marmură” ale vechii cetăți antice. Povestea lui Mancinelli nu este o invenție, ea fiind confirmată aproximativ șapte decenii mai târziu de către călătorul turc Evlya Celebi, cel pe care drumurile îl aduc la Kiustenge. Informațiile lui Celebi legate de Marea Comoară sunt însă mult mai bogate. El povestește: „Sultanul Baiazid I (poreclit Ildirim – Fulgerul,1389-1402) a întâmpinat mari dificultăți la cucerirea orașului și după victorie a dărâmat-o și a pus ca pietrele vechi ale cetății să fie aruncate în mare. Și acum se văd pe un mal ruinele zidurilor dărâmate. Câțiva locuitorii creștini de seamă ai orașului au fugit atunci în cetatea Caffa. dar înainte de asta au îngropat șapte chiupuri de aur și alte giuvaeruri în pragul cetății de la liman.”Acestor creștini de seamă li s-a pierdut urma, căci nu au mai venit niciodată după averile lor.
Așadar, vorbim despre o comoară uriașă, de care pomenesc și alți scriitori medievali, în afara lui Mancinelli și Celebi. Ea nu a stat însă ascunsă decât aproape un veac, fiind în cele din urmă găsită. Legenda spune că tezaurul a fost dezgropat, după o trădare a unui locuitor al vechiului Tomis. Acesta era fostul comandant „ghiaur” (necredincios) al Constanței, care după predarea cetății a trecut la religia musulmană. Fostul creștin cunoștea legenda comorii și i-a povestit-o sultanului Soliman (Suleyman) I Magnificul (1494 – 1566). Acesta l-a trimis pe ghiaur înapoi la Kiustenge, însoțit de 300 de militari. Aceștia au răscolit mare parte dintre ruinele cetății și au găsit în cele din urmă marele tezaur.
Potrivit lui Celebi, această comoară era una cu adevărat uriașă: „ în afara celor șapte chiupuri cu bani de aur și argint au mai scos și multe mii de arme și pietre scumpe, rubine, safire și diamante, însă socoteala lor o știe numai Allah”.
Cea mai mare parte din bogăție a fost predată sultanului Soliman, care, cu acești bani a clădit la Istanbul două geamii, Șehzade și Suleimanie. O mică parte a fost folosită pentru refacerea cetății Kiustenge. Ghiaurul trădător a ieșit și el foarte bogat din poveste. Nu se știe cât din tezaur a ajuns pe mâna sa, dar el a devenit cel mai mare bogat locuitor al orașului, cumpărând pământ mult și clădiri. El era de altfel, acel „turc bogat”, despre care Mancinelli auzise povestindu-se, atunci când a poposit la Kiustenge. Ce s-a întâmplat apoi, se știe însă bine: averea ghiarului s-a risipit în timp, orașul a fost distrus de mai multe ori, a trecut în lumea celor drepți și sultanul Soliman Magnificul, dar acele ruine răvășite ale anticului Tomis au supraviețuit, pentru a ne spune nouă astăzi povești de demult. Iar de pe urma Comorii a rămas doar legenda…
Surse bibliografie (adaptare) – Petre Covacef – „Portul Constanța, Portul lui Saligny”, Evlya Celebi – „Cartea Călătoriilor”; „Călători străini în țările române (sec.XVI – XVII)”
sursă foto – wikimedia.org
[codepeople-post-map]
