Unul dintre cele mai frumoase obiective istorice ale Dobrogei este, fără îndoială, Ansamblul Rupestru de la Basarabi (Murfatlar), unic în România. Nu voi vorbi de starea de degradare în care se află, de faptul că nu poate fi vizitat, sau că toată lumea vorbeşte despre salvarea lui, fără a face însă mai nimic concret în acest sens. Avem însă datoria să reliefăm importanţa sa extraordinară şi să scoatem în evidenţă unicitatea sa, atât pentru cei care nu au vizitat complexul niciodată, cât şi pentru cei care uită să îi acorde atenţia cuvenită. Povestea modernă a complexului a început în 1957, când a fost descoperit şi când s-a dat şi startul săpăturilor arheologice.
În timp, au fost identificate 6 bisericuţe, chilii, galerii, locuinţe şi morminte din perioada medievală. Cercetările ulterioare au dus însă la o ipoteză foarte interesantă, dar controversată încă, şi anume, aceea că ar fi existat şi o primă etapă de locuire, undeva în perioada secolelor 4-6. În ansamblul rupestru de la Murfatlar se găsesc numeroase inscripţii cu caractere greceşti, chirilice sau glagolitice, dar şi rune, folosite în special de popoarele nordice . Desenele de pe pereţii de cretă (cruci, imagini de oameni şi animale) dau o frumuseţe aparte unui monument, care merită un destin mult mai bun. Din păcate, pereţii se exfoliază, iar comorile care au rezistat timp de mai bine de un mileniu, sunt acum foarte aproape de dispariţia totală…
Sursă galerie Foto – Fototeca Ortodoxiei Dobrogene – Ionuţ Druche