Într-o zi cu soare, dintr-o casă, ieşi un bărbat tânăr, slab, trist şi tras la faţă. Omul se rezemă de peretele gospodăriei şi închise ochiii, încercând să se bucure de linişte… Taman atunci, lângă el veni ţanţoş Cocoşul Curţii, bătu aprig din aripi şi începu să cânte şi să chirăie, de parcă ar fi avut ceva necurat în el… Liniştea se spulberase dar bărbatul trist nu făcu nimic să alunge aripatul. Ba chiar îl privi tăcut clipe bune,  în timp ce acela tot cârâia şi se înfoia, vrând să arate cine este stăpânul gospodăriei. Abia într-un negândit moment de pace, când cocoşul îşi dregea iară glasul şi se pregătea să o ia de la capăt, bărbatul tânăr îi zise pe un ton paşnic, de parcă ar fi vorbit unui prieten bun: „Aşa am fost şi eu. Mă înfoiam tare şi cântam, până m-a însurat tata… Dacă te însoară şi pe tine, la fel o să ajungi, şi nu o să îţi mai vină de joc. Poate ai noroc şi te taie” mai spuse Bărbatul Tânăr şi atunci se îndreptă, se scutură un pic pe spate de varul alb al zidului şi intră înapoi în casă. Cocoşul nu se mai apucă să cânte: rămase dând din creastă nedumerit, asemeni unei curci plouate şi plecă agale spre fundul curţii, cugetând parcă la ce îi spusese omul. A doua zi, Bărbatul cel Tânăr se aşeză la masă şi în timp ce nevasta îi tot îndruga la cap verzi şi uscate, luă o lingură de supă şi dădu din cap, a obidă: “Fir-ai să fii tu, norocosule”…

Sursă bibliografie (adaptare) – “Analele Dobrogei” 1921, serie veche –anecdotă culeasă de I. Dumitrescu în satul Pervelia, Tatlageac

[codepeople-post-map]