Atunci când amicul meu Arif mi-a propus să mergem în satul său natal, nu auzisem niciodată de Fântâna Mare.
Pe drumul către comuna Independenţa, prietenul meu de etnie turcă mi-a spus că aşezarea în care s-a născut este singura de pe teritoriul României în care trăiesc numai etnici musulmani. De-a lungul copilăriei petrecute la Techirghiol, am avut numeroşi vecini şi prieteni turci sau tătari, eram destul de obişnuit cu unele dintre obiceiurile şi tradiţiile lor, dar, chiar şi aşa, ceea ce aveam să întâlnesc la Başpînar (numele istoric – tradus chiar Fântâna Mare) avea să mă ia prin surprindere. Atunci când am coborât din maşină şi am început să mergem pe uliţa mare a satului, plină de colbul uscat de arşiţa verii, am avut senzaţia că mă întorc câteva sute de ani în timp. De-o parte şi de alta a drumului principal se rânduiau cuminţi case mici, foarte vechi, dar curate din chirpici, împrejmuite cu piatră de râu, în stil tradiţional musulman. Am ajuns şi la Cişmea, principala atracţie a aşezării, fânână veche de sute de ani, cu apă curată, rece şi bună la gust, singura sursă a sătenilor din Başpunar şi pe care aceştia o folosesc şi pentru băut şi pentru gospodării şi pentru spălatul religios de dinaintea rugăciunilor zilnice. Arif mi-a spus că este un sat sărac, în care trăiesc doar în jur de 400 de persoane, mândre însă peste măsură de localitatea lor. Un unchi trecut de optzeci de ani, Baba Ali ne-a spus cu mândrie că pe aici, în valea străjuită de stânci colţuroase, a trecut în vechime biblicul Noe cu arca sa, pe vremea când pământurile acelea erau cu totul acoperite de apă. De altfel, într-o margine a satului mai există astăzi un loc căruia oamenii îi spun Belciugul lui Noe, pentru că potrivit legendelor, oamenii din vechime îşi ancorau în acel loc corăbiile. E surprinzător să afli legende despre potop într-un loc în care singura sursă de apă este o cişmea. Tot Baba Ali ne-a povestit că în urmă cu câteva sute de ani, satul întemeiat de strămoşii lor turci se afla pe deal, dar într-o zi, animalele lăsate să pască în depresiune s-au întors pline de noroi. Aşa au descoperit apa bună, au făcut acolo o fântână şi au mutat şi vatra satului. Octogenarul ne-a invitat în curtea casei sale, iar o verişoară a lui Arif ne-a pus pe masă o farfurie plină cu şuberek fierbinte, proaspăt scos din tigaie. Când am plecat, din minaretul geamiei Başpunar se auzea cântecul muezinului, iar ecourile versetelor din Coran se spărgeau straniu de steiurile dealurilor abrupte, într-o rugăciune ce parcă vroia să readucă la viaţă vremurile miticului Noe, timpurile în care Başpunar era un tărâm al apelor….
[codepeople-post-map]
