În Evul Mediu, secolele XIV – XV, circula în Apus o legendă mai puţin obişnuită despre un Zid Uriaş numit al Amazoanelor, care ar fi existat aproape de malul Mării Negre, în locul unde astăzi se găseşte Mangalia. Militarul burgund Wallerand de Wawrin, ajuns în 1445 în acest port, numit de el Panguala, scria: “Pentesileea, regina amazoanelor a pus să îl clădească după ce Hercule şi Tezeu au intrat pe furiş şi s-au luptat cu Hipolita şi Menalipa. Portul este ocrotit de un zid puternic, care înaintează în mare…şi portul este între zid şi ţărm. În vremurile de demult, nimeni nu putea pătrunde de pe mare în Regatul Amazoanelor, care se numeşte acum Regatul Sciţiei, dacă nu pătrundea prin strâmtoarea dintre zid şi ţărm, care se întindea cam 20 de leghe franceze… Dar acum, acel zid este stricat şi dărâmat în multe locuri şi multe vase se zdrobesc acolo împinse de furtună”.

O leghe maritimă franceză era între 4 şi 5,5 kilometri, or dacă ar fi să ne luăm după acest mit, Zidul Amazoanelor ar fi avut cel puţin 80 de kilometri. Este o legendă, evident şi care trebuie tratată ca atare…, dar cu tot cu eventualul său “sâmbure de adevăr”. Despre miticele amazoane s-a scris mult de-a lungul secolelor.

Unii spun că au trăit în Nordul Mării Negre, alţii susţin că au ocupat mare parte din bazinul Pontului, ajungând astfel şi mai în Sud şi în vestul bazinului. Să nu uităm că Dobrogea antică era şi Sciţia Mică, întrucât aceşti războinici au migrat şi până pe ţărmul vest pontic. Să ne întoarcem însă la Zidul de la Mangalia, şi motivul pentru care el ar fi fost ridicat, conform legendei

Ar fi fost ridicat de Penthesileea, după ce eroi din Grecia, Heracles (Hercule) şi Tezeu s-ar fi luptat cu războinicele amazoane. Iată ce scria Christine de Pisan (1364-1439), mare scriitoare a epocii medievale, în opera sa “Cartea cetăţii Doamnelor” (Cartea celor 3 Virtuţi): “Vestea vitejiei lor a ajuns şi în Grecia, care era o ţară îndepărtată… Aflară că aceste doamne nu osteneau să cucerească noi şi noi ţinuturi, cum îi trec prin foc şi sabie pe cei ce nu li se supun. Grecii au fost înfricoşaţi la auzul veştilor, temându-se că îi vor cuceri şi pe ei… Hercule spuse că nu vrea să aştepte şi să invadeze ei primii”… Aşadar, Heracles, Tezeu – rege al Atenei şi o armată uriaşă de soldaţi şi o flotă mare de corăbii plecară spre ţinutul amazoanelor (“au împânzit Marea cu corăbiile lor”). Grecii nu fuseseră provocaţi dar au decis să atace… Au ajuns pe malul regatului lor dar pentru că amazoanele erau viteze şi aprige, ei nu au îndrăznit să intre în port sau să debarce în timpul zilei. Au atacat noaptea, fără să fie provocaţi, au distrus aşezări, au jefuit şi au omorât femei neînarmate.

Amazoanele erau conduse de regina Orithya, mama viitoarei regine Penthesileea, care a ordonat ca armata de femei războinice să fie gata de luptă. Două tinere prinţese, Hippolita şi Menalippe nu au avut răbdare şi au plecat la război înaintea oştirii, dornice de răzbunare. Au dat chiar peste Heracles şi Tezeu. Au reuşit să îi dărâme de pe cai şi au fost foarte aproape să îi învingă. Au căzut în cele din urmă prizoniere iar cei doi eroi s-au îndrăgostit de ele. Regina Orithya a cerut atunci pace, încercând să îşi elibereze fetele. Menalippe a scăpat dar Tezeu nu a vrut să renunţe la Hippolita şi a cerut-o de soţie… Regina a acceptat, pacea s-a încheiat iar grecii au plecat înapoi în Atica lor. Se spune că după moartea Orithiei, noua regină, fiica ei Penthesileea a ordonat ridicarea Zidului Amazoanelor, pentru ca pe viitor, în Ţara Fiicelor lui Ares să nu mai poată veni invadatori aşa cum făcuseră grecii… Cu timpul, amazoanele s-au retras spre Nordul Pontului Euxin, unde se spune că s-au însoţit cu sciţii şi i-au născut pe sarmaţi. În vestul Mării Negre, de pe urma lor a rămas Mitul acestui Zid de la Mangalia….

Cât despre eroinele noastre, ce ar mai fi de spus… Purtătoare a unei cingătoare magice, potrivit unei alte legende, Hippolita a fost părăsită de Tezeu şi s-a întors în ţara ei… Sora sa Penthesileea, se spune că a ucis-o din greşeală, la o vânătoare de cerbi. Îndurerată, regina a plecat apoi să lupte la Troia de partea lui Priam, împotriva grecilor. A făcut multe vitejii dar şi-a găsit în cele din urmă, acolo sfârşitul…

Bibliografie – Calatori straini in Tarile Romane vol1 (1331-1550), Relatarea lui Wallerand de Wawrin, Christine de Pisan – Cartea Cetăţii Doamnelor; Liga Navala Romana – Filiala Mangalia; Victor Kernbach – Dictionar de mitologie generala; NA Kuhn – Legendele şi miturile Greciei Antice; FONTES – Izvoare privind istoria Romaniei

[codepeople-post-map]