Puţini ştiu că marele scriitor, istoric şi filozof român Mircea Eliade a iubit foarte mult Dobrogea. Şi-a petrecut aici ani buni ai copilăriei, mai întâi la Cernavodă, unde tatăl său, ofiţer de infanterie, fusese detaşat, apoi la Techirghiol… S-a îndrăgostit iremediabil de lacul sărat şi misterios, de orăşelul cu iz oriental şi de împrejurimile pitoreşti. Timp de cinci ani, între 1912 şi 1917 şi-a petrecut toate verile la Techirghiol, acolo unde tatăl său a construit şi o casă, Vila Cornelia (n.r. şi nu Claudia cum s-a spus adesea), botezată astfel după sora viitorului mare scriitor. Amintirile acelor timpuri au fost evocate ani buni mai târziu, în opera sa “Memorii”. Deşi foarte tânăr, Eliade nu a uitat niciodată prima sa întâlnire cu Techirghiolul: “Aveam cinci ani, când apropiindu-ne de Gara Constanţa, am văzut din tren, pentru prima dată, marea…. Eram încă foarte copleşti de această întâlnire, când tata ne-a urcat în autobuz şi am pornit spre Techirghiol. Foarte curând am pătruns într-un câmp de maci şi albăstrele şi a început să miroasă a flori uscate, a praf şi a sare. Aspiram surprins aerul acela exotic. Apoi a început să miroasă ghiolul, miros, tare, greu, de pucioasă şi gudroane, dar tot atât de elixirant. Autobuzul s-a oprit la intrarea în oraş, la Hanul lui Vidrighin iar ghiolul zăcea scăzut şi uleios între mlaştini de nămol”. În acel an 1912, Techirghiol era oraş doar cu numele: doar câteva clădiri moderne şi elegante iar restul, case simple. Era o aşezare însă de un farmec aparte: “Câteva clădiri mai arătoase, un hotel modern, câteva hanuri, stabilimentul de băi fierbinţi… şi 4-5 vile. Sus pe deal, nevăzute din şosea, se întindeau bordeiele tătăreşti”. Mircea Eliade, fratele său Nicolae Remus şi sora Cornelia erau duşi în fiecare zi la băi, pentru a li se întări organismul: “Dimineaţa făceam mereu băi calde de nămol. Tata spunea că băile ne epuizează şi de aceea sunt miraculoase, pentru că obosesc omul până la măduvă şi silindu-l să se odihnească, îl fac mai zdravăn şi sănătos”. După 1917, familia Eliade nu a mai putut veni la Techirghiol din cauza războiului. S-au întors doar o dată pentru a găsi vila distrusă, după ocupaţia trupelor bulgare. Mircea Eliade şi-a petrecut următorii ani ai copilăriei în alte locuri dar amintirea misteriosului Techirghiol nu a dispărut niciodată: “ Din acele vacanţe mi-a rămas acum amintirea amurgurilor târzii, pe care le aşteptam pe deal. Se vedea ghiolul până la Eforie şi Tuzla, iar dincolo de el, ca un dig uriaş sprijinind cerul, se înălţa marea. De la bordeiele tătăreşti venea fumul acru de balegă arsă amestecată cu paie. Ani de-a rândul acel fum înecăcios a întruchipat prezenţa Dobrogei, prolog la O mie şi una de nopţi…”
Bibliografie – “Memorii” de Mircea Eliade, sursă – scritub.com
Foto – Mircea Eliade tânăr / metrpotam.ro, galerie: vile din techirghiol – dezvaluiri.ro
[codepeople-post-map]